• Mario în Regatul Ciupercilor
Mario în Regatul Ciupercilor

Mario în Regatul Ciupercilor

33 lei

29.9 lei
-10%

Description

Când Mario se trezește pe tărâmul magic al Regatului Ciupercilor, descoperă o lume amenințată de temutul Bowser și armata sa de răufăcători. Pornind în căutarea fratelui său dispărut, Luigi, Mario își unește forțele cu neînfricata prințesă Peach, cu ciupercuța Toad, dar și cu o maimuță furioasă din cale-afară, pentru a-i putea face față fiorosului Bowser. Luigi trebuie salvat cu orice preț! Să înceapă aventura!Cartea este dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani!Recenzii Mario a fost copilăria mea! Pe atunci, nu existau filme cu efecte speciale sau cărți frumos ilustrate. Existau, în schimb, acele casete galbene, pe care le inseram în jocul care se conecta la un televizor mic și vechi. Tata mi-a adus prima casetă, apoi când mergeam în bazar, îmi mai cumpăra și altele. Mi-ar plăcea ca și copilul meu să crească cu Mario. Dar pentru că e mic și nu vreau să-l țin în fața ecranelor, aceste cărți sunt cea mai bună opțiune de a-i face cunoștință cu eroul copilăriei mele. – Camy O surpriză minunată pentru copilul meu, dar și pentru mine, pentru că uneori și adulții o dau în mintea copiilor! – Jennifer Înainte de culcare, parcurg cu băiețelul meu această cărticică. Cu ajutorul ei a învățat să citească primele cuvinte, iar surpriza a fost cu atât mai mare cu cât mi-a spus că vrea să învețe să fie la fel de curajos ca micul Mario și să aibă la fel de mulți prieteni. – Ge

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer