40 products
RRP: 108 lei
89 leiProduct Details
Am superîncredere în mine! S-a terminat ziua de școală și ai vrea să afli cum a fost pentru copilul tău? Ce emoții a simțit, ce lucruri noi a descoperit, ce i-a plăcut cel mai mult din ziua care urmează să se încheie? Ei bine, prin completarea împreună a primului volum din Jurnalul meu cu superputeri, puteți avea momentul vostru valoros de conectare la finalul fiecărei zi, când poți afla toate acestea și multe altele. Primul volum al jurnalului îl ajută pe copilul tău să-și conștientizeze emoțiile și să se accepte așa cum e, să realizeze că este unic, valoros și iubit, să își lase culorile să strălucească. Fiecare pagină este un pas înainte în călătoria dezvoltării, în drumul său către încredere de sine, recunoștință și inteligență emoțională. Cadourile nu trebuie să fie întotdeauna sub formă de bunuri materiale. Experiențele oferite sunt la fel de valoroase, ele creează conexiuni, prilej de discuții și amintiri frumoase. Am un creier superuimitor! Iuhuu! Am reușit. Trei cuvinte care fac orice părinte fericit atunci când le aude din gura copilului său. Și pe care ne dorim să le auzim cât mai des. Despre aceste cuvinte, și nu numai, este al doilea volum al Jurnalului meu cu superputeri. După ce au dobândit încredere în ei, copiii învață acum să aibă încredere în visurile lor, descoperă cât de uimitor este creierul lor și cum să și-l antreneze, își dezvoltă o mentalitate de succes și se bucură de fiecare reușită. Gândire pozitivă, perseverență, obiective sunt termeni care pun probleme chiar și adulților, dar în acest jurnal ei sunt explicați pe înțelesul copiilor, într-un mod distractiv, astfel încât să le poată stăpâni de la cele mai fragede vârste. Și să țintească spre stele. Înarmat cu aceste superputeri, copilul tău va fi de neoprit în călătoria sa către un adult fericit, de succes. Cum îl ajută Jurnalele pe copilul tău? - Devine mai încrezător în forțele sale și își descoperă talentele - Își dezvoltă din copilărie abilități care îl ajută în viață în orice situații s-ar afla: autocunoașterea, înțelegerea emoțiilor, rezolvarea problemelor - Află cum să aibă o gândire deschisă spre dezvoltare, utilă pentru a-și urma visurile - Își cultivă sentimentul de recunoştinţă asociat cu fericirea interioară în creierul copiilor - Își dezvoltă creativitatea prin simpla scriere în jurnal când mintea descoperă noi idei și soluții. Dacă te-ai întrebat prin ce sunt diferiți adulții care ajung la rezultate valoroase, vei observa că ei își dezvoltă din copilărie abilitățile pe care pun accentul aceste Jurnale. Oferă-i copilului tău șansa de a crede în superputerile sale și distrați-vă cu fiecare pagină parcursă împreună! Știm ce înseamnă să-ți dorești să-ți ajuți copilul să aibă mai multă încredere în el, să-și cultive perseverența, să treacă mai ușor peste frustrări sau eșecuri, să se cunoască mai bine și să își exprime mai ușor gândurile și emoțiile. Și mai știm că toți părinții își doresc aceste lucruri pentru copiii lor. Din aceste motive am creat Jurnalele cu superputeri. Laura Croitoru și Roxana Varadi Loki: Jurnalul unui puști rebelSă înveți să fii cuminte e tare greu și atunci când ești un zeu!Loki, zeul minciunilor și un trișor de neegalat, este transformat de puternicul Odin într-un băiețel de 11 ani și trimis să învețe ce înseamnă bunătatea pe Pământ. Dar, de fapt, stârnește tot felul de încurcături, pe care copiii le citesc cu zâmbetul pe buze!Scurtă descriere a cărții:Pfui, ce miroase așa urât? Am ajuns pe Pământ?Eu, Loki, puternicul zeu al vicleniei, am fost PEDEPSIT de Odin să trăiesc pe Pământ sub forma unui băiețel de 11 ani. Pentru a mă întoarce acasă, trebuie să...1) Fac fapte bune (ce plictisitor!)2) Să mă duc la școală (ce soartă crudă!)3) Să îl suport pe Thor (ce de pârțuri!)Urează-mi noroc! Sau mai bine nu. Oricum nu-mi pasă de părerea unui muritor...Recenzii de la cititori:Cartea potrivită la momentul potrivit!Alice a citit cartea în două zile. Cu hohote de râs! Și nu e un copil care iubește lectura, de Mark Twain nici nu a vreut să audă! – CătăDavid s-a distrat citind!David a citit cu plăcere seria Jurnalul unui puști, dar nu l-am mai auzit niciodată râzând atât de mult ca atunci când a citit jurnalul lui Loki. Am răsfoit-o și eu apoi și, într-adevăr, nu te poți plictisi. Foarte simpatice ilustrațiile! – MihaelaI-am auzit râzând în timp ce citeau!Băiețelul meu de 10 ani a citit cartea în două zile, iar fiica mea în vârstă de 12 ani o citește acum. I-am auzit râzând în timp ce citeau și amândoi au spus că e una dintre cele mai bune cărți pe care le-au citit... și ei citesc mult! - ClaireDe ce ar trebui să citească micii muritori această carte? Pentru că este despre mine, Loki, cel mai viclean zeu din Asgard, care nu se teme deUseful links
Povesti, basme, legende BookzonePovesti, basme, legende fabricate de BookzonePovesti, basme, legende Reduceri de la 50%Povesti, basme, legende Maro caramiziuPovesti, basme, legende Maro caramiziu BookzoneReviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)