Product Details
Drumul vinului Cotnari 'Grasa de Cotnari' Alb Demidulce 0.75 L este lung, dar plin de recompense. Avem permanent grijă de cele peste 1.700 de hectare cu plantații de vie prin lucrări agricole performante. Specialiștii noștri lucrează în laboratoarele combinatului sau în vii, pentru obținerea unor noi soiuri de viță de vie și a unor noi cupaje de vinuri. Compania COTNARI este inima podgoriei Cotnari din anul 1948. Dragostea localnicilor pentru creșterea și rodul viței de vie ne-a învățat să prețuim fiecare boabă purtătoare de soare și să împărtășim cu ceilalți bucuria vieții. Vinul Cotnari 'Grasa de Cotnari' Alb Demidulce 0.75 L prezintă calități excepționale obținute prin limitarea producției medii de struguri la un hectar la doar 70-80% față de celelalte podgorii ale României sau din țările viticole. Compania noastră va alege întotdeauna calitatea în detrimentul cantității. În vinoteca noastră, organizată pe criterii științifice, păstrăm cele mai reușite colecții, începând din anul 1956. Calitatea vinurilor cu denumire de origine controlată „Cotnari” este asigurată în primul rând de clima şi solul regiunii. Condiţiile naturale întâlnite aici sunt dintre cele mai favorabile cultivării viţei-de-vie, întreaga zonă fiind încadrată în zona CI.Podgoria Cotnari, este situată la contactul Podişului Sucevei cu Câmpia Moldovei, la intersecţia paralelei de 47˚21’ latitudine nordică cu meridianul de 26˚25’ longitudine estică. Tranziţia între aceste două unităţi se face pe planul versantului estic al Dealului Mare-Hârlău(cuprins între şeile Ruginoasa – Tg. Frumos, la sud şi Bucecea – Botoşani, la nord). Acest versant,cunoscut, pe scurt, sub numele de Coasta Cotnarilor, reprezintă unitatea teritorială pe care se dezvoltă cea mai mare parte a podgoriei. Ca aşezare geografică, podgoria Cotnari se află în partea de nord-est a ţării. Depozitele geologice care alcătuiesc relieful comunei Cotnari care aflorează pe platouri,versanţi, terase şi văi aparţin Sarmaţianului inferior (Volhinian), Sarmaţianului mediu (Basarabian),precum şi Cuaternarului, fiind constituite din marne, nisipuri, argile şi intercalaţii de gresii subţiri. Relieful podgoriei Cotnari se prezintă etajat în trepte, fiind reprezentat de platouri structurale (Dealul Cătălina – 395 m, Dealul Stroieşti – 392 m, Dealul Chetrosu – 280 m),interfluvii sculpturale (Dealul Mîndrului – 260 m, Dealul Ţiglaele lui Baltă – 252 m., Dealul Măgura – 231 m.), terase (Dealul Morii, Dealul Dumbrava, Dealul Naslău, Dealul Juleşti, Dealul Rîtu Porcului) şi lunci (Lunca Bahluiului, Lunca Cîrjoaia, Lunca Buhalniţa). Sub aspect climatic, podgoria Cotnari se află la intersecţia maselor de aer est-europene specifice Câmpiei Moldovei cu cele baltice specifice Podişului Sucevei. Clima din zona comunei Cotnari se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 9˚C, precipitaţii medii anuale de 474,6 mm şi vânturi dominante dinspre nord–vest, sud–est şi sud. Link producator Link produseUseful links
Home > vinuri > vin alb dirom-v.roHome > vinuri > vin alb fabricate de dirom-v.roHome > vinuri > vin alb Reduceri de la 50%Home > vinuri > vin alb Galben mustarHome > vinuri > vin alb Galben mustar dirom-v.roYou`ve viewed 48 of 109 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)