24 products
Principii de adaptare la ordinea mondiala in schimbare - Ray Dalio

Principii de adaptare la ordinea mondiala in schimbare - Ray Dalio

Product Details

Principii de adaptare la ordinea mondiala in schimbare. De ce natiunile triumfa si se prabusesc Principii de adaptare la ordinea mondiala in schimbare: De ce natiunile triumfa si se prabusesc / Principles for Dealing with the Changing World Order , de Ray Dalio este o carte valoroasa (care imbina in mod inedit istoria cu economia) care iti va schimba perspectiva asupra trecutului lumii, ajutandu-te totodata sa intuiesti cum va arata viitorul pe baza semnelor din prezent. Autorul priveste inapoi in timp si isi imagineaza ultimii 500 de ani pe care i-a traversat omenirea ca pe un Mare Ciclu de acumulari si pierderi uriase de avere, in care ciclul datoriilor si al pietelor de capital a jucat un rol primordial. Pe baza analizei minutioase si pertinente pe care o face pe parcursul cartii, in final, Ray Dalio ne arata cum ne pot ajuta lectiile trecutului sa facem fata mai bine viitorului. Ray Dalio este fondatorul si copresedintele companiei Bridgewater Associates, care administreaza active la nivel global, fiind lider in gestionarea portofoliilor institutionale si totodata cel mai mare fond de hedging din lume. Dalio este convins ca, studiind trecutul, vom intelege mai bine unde ne aflam in prezent si vom putea formula principii practice pentru a face fata cu brio la ceea ce urmeaza. Dalio este autorul cartilor: Principii , Principii pentru succes si Principii: Jurnalul tau calauzitor (aparute in limba romana la Editura ap!) dar si al volumului Principles for Navigating Big Debt Crises . Dalio a realizat de asemenea si o serie de studii foarte interesante pe teme economice. Puteti afla mai multe informatii despre Ray Dalio si ideile sale de pe site-ul principles. com sau urmarindu-l (raydalio) pe retelele sociale Twitter, Facebook, Linkedln si Instagram. Cartea de fata este un studiu complex cu privire la motivele pentru care prospera si apoi se prabusesc cele mai mari imperii ale lumii si pietele lor, cu scopul de a putea pune in perspectiva ceea ce se intampla acum si pentru a putea gestiona mai usor evenimentele viitoare. Autorul analizeaza de asemenea schimbarile importante pe care le sufera in prezent ordinea mondiala, in comparatie cu schimbari similare din trecutul omenirii si mecanismele care au stat la baza lor, pentru a putea astfel, pe baza acestor observatii, sa anticipam cum va evolua lumea in viitor. Volumul de fata a aparut ca urmare a nevoii autorului de a intelege trei mari forte care s-au manifestat mereu de-a lungul istoriei: 1. Ciclul datoriilor pe termen lung si al pietelor de capital: ratele dobanzilor din ce in ce mai scazute sau negative; 2. Ciclul ordinii si dezordinii interne: Se refera la gradul de cooperare si conflict pentru avutie si putere, cauzat in mare parte de discrepantele in ce priveste bogatia si valorile; 3. Ciclul ordinii si dezordinii externe: Se refera la gradul de competitivitate dintre puterile existente care se lupta pentru bogatie si putere. Volumul este impartit in trei parti, dupa cum urmeaza: 1. Partea I: Cum functioneaza lumea sintetizeaza ascensiunea si declinul imperiilor, pe baza cercetarilor autorului privind anumite cazuri specifice. 2. Partea a II-a: Cum a functionat lumea in ultimii 500 de ani studiaza in amanunt cazuri individuale, analizand povestile principalelor imperii din ultimii 500 de ani care au detinut moneda de rezerva, si dedica un intreg capitol conflictelor din prezent dintre Statele Unite si China. 3. Partea a III-a: Viitorul este o interpretare a ceea ce inseamna toate acestea pentru viitor, din punctul de vedere al autorului. Dar haideti sa vedem pe rand care sunt principalele subiecte abordate in fiecare dintre cele 3 parti ale cartii: Partea 1: Cum functioneaza lumea Studiind istoria, am invatat ca nimic nu dureaza pentru totdeauna, cu exceptia evolutiei, iar in cadrul evolutiei exista cicluri asemenea fluxului si refluxului, care sunt dificil de schimbat sau de combatut. Pentru a face fata acestor schimbari, este esential de stiut in ce faza a ciclului se afla o tara, precum si principiile atemporale si universale pentru gestionarea ei. Pe masura ce conditiile se schimba, si cele mai bune abordari se schimba - masurile cele mai bune depind de circumstante, iar circumstantele nu sunt niciodata aceleasi, dupa cum am vazut. Din acest motiv, este gresit sa credem ca un anume sistem economic sau politic este intotdeauna cel mai bun, fiindca vor exista, cu siguranta, momente cand sistemul respectiv nu va fi cel mai bun in circumstantele date, iar daca societatea nu se adapteaza, va pieri. De aceea, cea mai buna abordare este reformarea constanta a sistemelor, in scopul adaptarii. Testul la care sunt supuse toate sistemele vizeaza capacitatea acestora de a oferi ceea ce-si doresc majoritatea oamenilor, capacitate care poate fi masurata obiectiv, dupa cum o facem si vom continua sa o facem. Acestea fiind spuse, cea mai clara si mai puternica lectie oferita de istorie este aceea ca parteneriatele competente, care duc la relatii de castig reciproc pentru a spori si imparti eficient resursele, in asa fel incat majoritatea oamenilor sa fie multumiti, sunt mult mai profitabile si mai putin dureroase decat razboaiele civile pentru avere si putere, prin care o tabara o subjuga pe cealalta. - Ray Dalio, Principii de adaptare la ordinea mondiala in schimbare Cum functioneaza lumea? Din aceasta prima parte a cartii vom intelege cum functioneaza Marele Ciclu arhetipal si cele trei cicluri care-l compun, acest lucru ajutandu-ne sa identificam tiparele istoriei si ce prevestesc ele. Marele ciclu. Dinamica schimbarii ordinii mondiale este destul de simpla. In timp, un procent foarte mic al populatiei ajunge sa castige si sa controleze un procent extraordinar de mare din averea si puterea totala. Cand vin vremuri grele, cei mai afectati sunt saracii si cei lipsiti de putere, ceea ce duce la conflicte care starnesc revolutii si/sau razboaie civile. Cand aceste conflicte se incheie, se creeaza o noua ordine mondiala, iar ciclul se reia. Autorul identifica in aceasta ordine de idei 18 factori determinanti care explica aproape toate fluctuatiile esentiale care de-a lungul timpului au provocat suisuri si coborasuri in imperii. Dintre acestia, trei sunt cei mai importanti si i-am amintit si mai sus: 1. Ciclul datoriilor pe termen lung si al pietelor de capital, 2. Ciclul ordinii si dezordinii interne, 3. Ciclul ordinii si dezordinii externe. In aceasta sectiune studiem: • Ciclurile ascensiunii si declinului bogatiei si puterii din cele mai importante tari, din ultimii 500 de ani, cu ajutorul unui grafic care ilustreaza bogatia si puterea celor mai importante 11 imperii din ultimii 500 de ani. • Opt factori determinanti ai bogatiei si puterii; • Cele trei mari faze ale ascensiunii si declinului; • Noua ordine mondiala care a inceput in 1945, odata cu infiintarea unui nou sistem monetar international (creat in 1944, la Bretton Woods, New Hampshire) si a unui sistem de guvernare mondiala dominat de Statele Unite, care devenise cea mai bogata tara din lume, detinand doua treimi din rezerva de aur mondiala. Factorii determinanti: In continuare, studiem in amanunt factorii determinanti care explica aproape toate fluctuatiile esentiale care s-au produs de-a lungul timpului si care au provocat suisuri si coborasuri in imperii, autorul subliniind faptul ca un anumit ansamblu de circumstante creeaza un numar limitat de posibilitati. Prin urmare, identificand corect circumstantele si intelegand relatiile de tip cauza-efect, ne putem imbunatati capacitatea de a intelege ce este posibil sa se intample in viitor si de a lua decizii intelepte. Cei 18 factori determinanti ai ascensiunii si declinului imperiilor si monedelor acestora sunt: Cele trei mari cicluri: 1. Marele ciclu al indatorarii/monetar/pietelor de capital: Banii si creditele reprezinta cele mai mari influente asupra modului in care cresc si descresc averea si puterea. Daca nu intelegi cum functioneaza banii si creditele, nu poti intelege cum functioneaza sistemul, si daca nu intelegi cum functioneaza sistemul, nu poti intelege nici ce te asteapta. Tocmai de aceea, autorul dedica aici un intreg capitol unei mai bune intelegeri a unor concepte precum: banii, creditele si economia. 2. Marele ciclu al ordinii si dezordinii interne: In aceasta sectiune autorul analizeaza relatiile de tip cauza-efect atemporale si universale care influenteaza ordinile interne, precum si comportamentele ce determina oscilatii intre perioadele de ordine si perioadele de dezordine, observand ca, in mare, si acest ciclu urmeaza aceeasi logica: ascensiune, apogeu, declin, sau: • Faza 1: Cand se stabileste o noua ordine si noul leadership isi consolideaza puterea; • Faza 2: Cand sistemele de alocare a resurselor si birocratiile guvernamentale sunt construite si perfectionate. • Faza 3: Cand exista pace si prosperitate; • Faza 4: O perioada de excese; • Faza 5: Cand exista conditii financiare precare si conflicte acerbe; • Faza 6: Cand se declanseaza razboaiele civile- care schimba din temelii ordinea interna. Ele includ restructurari totale ale averii si puterii politice, care cuprind, la randul lor, restructurari totale ale datoriilor, participarii financiare si procesului de luare a deciziilor. 3. Marele ciclu al ordinii si dezordinii externe. Relatiile internationale sunt influentate mult mai mult de dinamicile de putere bruta. Cand tarile puternice au ceva de disputat, nu-si pun avocatii sa le pledeze cazul in fata judecatorilor, ci se ameninta reciproc si fie ajung la o intelegere, fie la lupta (razboi). De aceea, ordinea internationala urmeaza mult mai mult legea junglei decat dreptul international. Alti determinanti-cheie (Opt indicatori-cheie ai puterii): 4. Educatia 5. Inovatia si tehnologie 6. Competitivitatea costurilor 7. Forta armata 8. Comertul 9. Productia economica 10. Pietele si centrul financiar 11. Statutul rezervei monetare Alti determinanti: 12. Geologia 13. Alocarea eficienta a resurselor 14. Fenomenele naturale 15. Infrastructura si investitiile 16. Caracterul/ buna-cuviinta/ determinarea 17. Lideri politici/Stat de drept 18. Discrepantele de avere, oportunitatile si valorile Tot in aceasta sectiune vei intelege mai bine: • Ciclul datoriilor pe termen lung, din cele mai vechi timpuri si pana astazi. Autorul iti prezinta un sablon al acestora, din moment ce a constatat ca aproape toate urmeaza aproximativ acelasi tipar. • Care sunt cele patru parghii pe care factorii de decizie politica le pot utiliza pentru a scadea nivelul datoriilor si rambursarii datoriilor in raport cu nivelul veniturilor si fluxului de numerar necesar pentru achitarea datoriilor. • De ce si in ce conditii se devalorizeaza banii si cum ajung sa-si piarda statutul de moneda de rezerva si cum creste intotdeauna ulterior valoarea lor; • Cum oscileaza valorile de piata ale monedelor in raport cu valoarea de piata a aurului. • Cum functioneaza ciclul clasic al datoriilor si pietelor de capital vazut din perspectiva unui investitor: In perioadele de prosperitate, datoriile cresc, iar averea financiara si obligatiile sporesc in comparatie cu averea tangibila, pana in punctul in care promisiunile platilor viitoare (valoarea numerarului, a obligatiunilor si actiunilor) nu mai pot fi respectate. Aceasta situatie declanseaza probleme precum "panica bancara", care duc la tiparirea banilor in incercarea de a solutiona problema neplatii datoriilor si la scaderea preturilor de pe bursa de valori, ceea ce duce la devalorizarea banilor si la scaderea averii financiare in comparatie cu averea reala, pana cand valoarea reala (ajustata la inflatie) a activelor financiare redevine scazuta in raport cu averea tangibila. Apoi, ciclul se reia. - Ray Dalio, Principii de adaptare la ordinea mondiala in schimbare Partea a II-a: Cum a functionat lumea in ultimii 500 de ani Daca in prima parte, autorul a explicat cum crede el ca functioneaza lumea, in partea a II-a puncteaza ciclurile ascensiunii si declinului Imperiului Olandez, Imperiului Britanic, Americii si a Chinei, in ultimii 500 de ani de istorie, pentru ca in ultima parte a acestei sectiuni sa dedice un spatiu suficient de vast unui subiect care ne intereseaza pe toti in aceasta perioada de instabilitate generala: Razboaiele. Pasionatii de istorie se vor delecta la inceputul acestei a doua parti cu o trecere in revista a istoriei lumii din ultimii 500 de ani, din care vor observa cum fiecare ciclu a constat intr-o perioada relativ lunga de pace si prosperitate (Renasterea, Iluminismul, Revolutia Industriala), care a sadit semintele unor razboaie externe ingrozitoare si violente (Razboiul de 30 de Ani, Razboaiele napoleoniene si cele doua Razboaie Mondiale). Aflam asadar: • Care erau imperiile lumii la 1500 in Europa, Asia, Orientul Mijlociu, America si Africa; • Care au fost cele mai importante schimbari (in special de mentalitate) care i-au facut pe oameni sa-si schimbe comportamentul, indeosebi vizavi de modul in care ar trebui impartite averea si puterea. Si analizam cele mai importante perioade si evenimente care au marcat si au schimbat lumea ultimilor 500 de ani: • Revolutia comerciala (anii 1100-1500) • Renasterea (anii 1300-1600) • Epoca marilor descoperiri si a colonialismului (anii 1400-1700) • Reforma Protestanta (1517-1648) • Razboiul de 30 de ani (1648) • Inventarea capitalismului (anii 1600) • Prima Revolutie Industriala (anii 1700-1800) • Iluminismul si Epoca Revolutionara (anii 1600-1700) • Razboaiele napoleoniene si noua ordine mondiala care a urmat (1803-1815) • Intrarea puterilor occidentale in Asia (1800) • A doua Revolutie Industriala (anii 1850-inceputul anilor 1900) • Inventarea comunismului (1848) • Marele ciclu al ascensiunii si declinului imperiului olandez si al guldenului. • Tranzitia de la Imperiul Spaniol/Habsburgic la Imperiul Olandez. • Noua ordine mondiala: Razboiul de 30 de ani si Pacea de la Westfalia. • Declinul Imperiului Olandez care a dus la urmatorul Mare Ciclu in istoria mondiala: ascensiunea si declinul Imperiului Britanic si a monedei lor de rezerva. • Marele ciclu al ascensiunii si declinului Imperiului Britanic si lirei sterline. • Noua ordine mondiala instituita de Congresul de la Viena unde Marea Britanie, aliata cu Austria, Prusia si Rusia a creat un sistem de control si echilibru intre puterile europene, care avea sa reziste, mai mult sau mai putin, timp de un secol. • Noua ordine mondiala instituita in 1919 prin Conferinta de Pace de la Paris si Tratatul de la Versailles, urmata de infloritorii ani '20, si la scurt timp, de Marea Criza Economica, din 1929. • Noua ordine mondiala instituita in 1945 dupa al Doilea Razboi Mondial de tarile invingatoare. • Noua ordine mondiala instituita in 1955 prin Pactul de la Varsovia: SUA devin puterea dominanta si forta politieneasca globala; New York devine centrul financiar al lumii; se creeaza alianta militara NATO si sunt infiintate Fondul Monetar International si Banca Mondiala. • Tratatul de la Maastricht, infiintarea Uniunii Europene si motivele pentru care acum asistam la declinul acesteia. • Marele ciclu al ascensiunii si declinului Statelor Unite si dolarului, pentru intelegerea caruia autorul trece in revista istoria SUA de la inceputuri pana in prezent). • Marele ciclu al ascensiunii Chinei si al Renminbi - o sectiune care vorbeste despre istoria Chinei incepand cu anul 2000 i.Hr, cand incepe, continuand cu marile dinastii care au condus tara si pana la perioada dintre 1800 si fondarea Republicii Populare Chineze din 1949. In continuare autorul analizeaza indeaproape perioada Mao, apoi intervalul de timp dintre ascensiunea lui Deng Xiaoping (din 1978 pana in 1997) si venirea la putere a lui Xi Jinping (2012) pana in prezent. Un capitol intreg este dedicat relatiilor dintre SUA si China. Analiza istoriei ultimilor 500 de ani si punctarea ciclurilor ascensiunii si declinului Imperiului Olandez, Imperiului Britanic, Americii si a Chinei, ne ajuta sa stabilim unde ne aflam in contextul tabloului global care ne-a adus aici si sa identificam tiparele de tip cauza-efect ale modului in care functioneaza lucrurile, pentru a capata o perspectiva mai clara asupra punctului in care ne aflam. Pentru ca, analizand cazurile din trecut si cunostintele noastre despre evenimentele actuale ne putem da seama ce este cel mai probabil sa se intample in viitor si cum sa infruntam cat mai bine situatia. In aceasta ordine de idei, analizam tipurile de razboaie care pot izbucni atunci cand tarile puternice au ceva de disputat, motivele pentru care au loc acestea si principiile pe care le putem deduce din modul in care s-au desfasurat lucrurile in trecut, pentru a gestiona mai eficient in viitor aceste conflicte: 1. Razboaiele comerciale/economice: Conflicte legate de tarife, restrictii de import/export si alte metode de a distruge un rival din punct de vedere economic; 2. Razboaiele tehnologice: Conflicte cu privire la care tehnologii sa fie dezvaluite si care sa fie pastrate ca elemente protejate ale securitatii nationale; 3. Razboaiele geopolitice: Conflicte legate de teritorii si aliante care sunt solutionate prin negocieri si angajamente explicite sau implicite, nu prin lupte; 4. Razboaiele de capital: Conflicte induse prin instrumente financiare precum sanctiunile (de ex., intreruperea fluxului de bani si credite prin pedepsirea institutiilor si guvernelor care le ofera) si limitarea accesului strain la pietele de capital; 5. Razboaiele militare: Conflicte care implica focuri de arma si desfasurarea fortelor militare. La acestea, se adauga alte doua tipuri de razboaie la fel de periculoase: 6. Razboaiele culturale: Modul in care oamenii se poarta unii cu altii are o importanta capitala in determinarea felului in care vor gestiona circumstantele cu care se confrunta impreuna, iar cultura lor constituie cel mai mare factor determinant al interactiunii dintre ei. 7. Razboiul cu noi insine: va stabili cat de eficace suntem si ne va face sa fim puternici sau slabi in diferitele imprejurari in care vom fi pusi. Partea a III-a: Viitorul Teoria autorului cu privire la viitor se sprijina pe ideile sale despre: 1. Evolutie, care provoaca schimbari in timp, precum cresterea productivitatii. Studiem in acest sens: cat de mult a crescut populatia lumii de la 1500 pana in prezent; cum s-a modificat speranta de viata de-a lungul timpului si cum a evoluat prosperitatea economica masurata dupa PIB-ul real. 2. Cicluri, care provoaca suisuri si coborasuri ritmice in economie (cum ar fi bulele si crizele datoriilor) sau suisuri si coborasuri non-ritmice, precum fenomenele naturii, pandemiile, decesele in razboaie. 3. Indicatori care ne pot ajuta sa vedem in ce faza a ciclurilor ne aflam si ce ar putea urma. Studiind acesti indicatori putem raspunde la intrebari precum: • Care ar putea fi factorul declansator al unui razboi de proportii intre cele mai mari puteri ale lumii (China si SUA) in urmatorii 10 ani, judecand in functie de: ciclul ordinii si al dezordinii interne, ciclul ordinii si al dezordinii externe, fenomenele naturii? • Cat de mari sunt sansele ca un conflict militar de proportii sa izbucneasca in urmatorii ani? • Care va fi viitorul celor mai importante 11 tari din lume, luand in considerare 5 dintre cei 18 determinanti? • Cand va avea loc urmatoarea recesiune? In final, autorul ii invita pe decidentii politici si pe cei carora acestia le raporteaza sa foloseasca instrumentele puse la dispozitie de aceasta carte pentru: 1) a evalua situatia tarilor pe care le conduc si a altor tari care ii intereseaza; 2) a vedea daca aceasta se imbunatateste sau se inrautateste si in ce fel si; 3) a face schimbari in ceea ce priveste determinantii viitorului pentru a crea un viitor mai bun. Dar fiecare dintre noi poate folosi informatiile din aceasta carte pentru a lua decizii mai bune si a avea un viitor mai bun. De altfel acesta este si scopul cartii, asa cum a fost el formulat de autor: Poate va intrebati de ce am scris aceasta carte. In trecut, as fi pastrat pentru mine ceea ce am invatat. Insa acum ma aflu intr-o etapa a vietii in care sa obtin, in tacere, si mai mult succes nu este la fel de important ca a da mai departe lectiile invatate, in speranta ca le vor fi de folos si altora. Principalele mele obiective sunt acelea de a va transmite modelul meu cu privire la modul in care functioneaza lumea - de a va spune o singura poveste digerabila din ultimii 500 de ani, care arata cum si de ce istoria "rimeaza" cu ceea ce se intampla astazi - si sa va ajut sa luati decizii mai bune, pentru ca toti sa avem un viitor mai bun . Nu ezitati sa consultati si anexa cartii din care veti afla care sunt perspectivele marilor puteri ale lumii in momentul de fata. Este vorba mai exact despre: Statele Unite, China, Germania, Japonia, India, Marea Britanie, Franta, Olanda, Rusia si Spania. Traducere din limba engleza de Diana-Maria Trancuta.
24 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review