Product Details
Un Sfant in lume este o prezenta impresionanta, este un dumnezeu dupa har intre oameni. Faima lui creste zilnic, fiindca poporul nostru evlavios il cauta. Sfantul este vrednic de privit si de ascultat, este cel care potoleste setea duhovniceasca a celor ravnitori si incearca sa rezolve diferitele lor probleme. Parintele Paisie a fost un om sfant si de aceea a dobandit o faima atat de mare. Pe cand traia, era foarte cautat si se necajea ca nu poate sa raspunda la toate cererile. De multe ori prefera, daca ar fi fost posibil, sa se faca pasare si sa zboare prin vazduh sau sa se faca peste si sa se afunde in apele marii. Insa iubirea ii poruncea altfel. Ajutorul lui Dumnezeu nu-l pot impiedica nici oamenii, nici diavolii. Nici pentru Dumnezeu, nici pentru omul sfant nu este nimic greu. Piedica este doar putina noastra credinta. Prin putina noastra credinta impiedicam marile puteri dumnezeiesti sa se apropie de noi. In acesti ani grei fiecare dintre noi trebuie sa faca ceea ce este omeneste cu putinta, iar ceea ce omeneste este cu neputinta e sa se lase in voia lui Dumnezeu. Astfel constiinta noastra va fi impacata, pentru ca am facut ceea ce am putut. Daca noi nu vom sta impotriva, se vor scula din morminte inaintasii nostri. Atat de mult au suferit ei pentru Patrie. Dar noi ce facem pentru ea? Cuviosul Paisie Aghioritul (Cuvinte, II) CUPRINS Introducere ..........................................................................................5 I. Cautarea............................................................................................7 II. Asceza pe Muntele Sinai.............................................................11 III. Ispitele diavolului.......................................................................19 IV. Rucodelia parintelui...................................................................25 V. Vizitatorii inaripati.......................................................................31 VI. Cosul ingerului............................................................................37 VII. Pestele trimis de Dumnezeu....................................................43 VIII. Suflete goale..............................................................................47 IX. Dreptatea lui Dumnezeu............................................................53 X. Ciupercile.....................................................................................59 XI. Cosmonautii lui Hristos.............................................................63 XII. N‑a fost minune.........................................................................67 XIII. O priveghere diferita...............................................................73 XIV. „Dau vitamina care trebuie”...................................................77 XV. Mestesugul pastoral..................................................................81 XVI. Oamenii lipsiti de emotie........................................................87 XVII. „Sunt dumnezeu!”..................................................................91 XVIII. „Esti un inger!”......................................................................97 XIX. Oameni fara frica de Dumnezeu..........................................101 XX. Glumele parintelui...................................................................105 XXI. S‑au salvat unul pe altul........................................................107 XXII. Cugetele..................................................................................111Useful links
Carte ortodoxa Dionisie TatsisCarte ortodoxa fabricate de LibrisCarte ortodoxa Reduceri de la 50%You`ve viewed 48 of 600 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)