„Au fost ca o cercetare de laborator pentru mine. Am avut sansa sa incerc diferite lucruri, sa ma descopar pe mine insumi ca scriitor” – spunea Ian McEwan despre povestirile adunate in volumul cu care a debutat in 1975. Fiind opera unui tinar care experimenteaza cu propriile impulsuri si limite, il vom descoperi intr-o ipostaza preocupata de ideea adolescentei, acea demarcare fina si, de cele mai multe ori, confuza intre copilarie si maturitate, in care frinturi de inocenta intilnesc revelatii din lumea adultilor. Tensionate, uneori sumbre, de atmosfera, povestirile din acest volum exploreaza teme sexuale, perversiunea si grotescul, in varii si neasteptate forme, si ne arata cum crima se poate naste din monotonia existentei, cum perversitatea poate decurge dintr-o curiozitate adolescentina, iar raul in stare pura poate fi solutia unei insuportabile singuratati.
Pentru a oferi o experiență de navigare mai bună, site-ul web utilizează cookie-uri tehnice, analitice, de profilare și de la terțe părți. Continuând să navigați pe site-ul web, acceptați utilizarea cookie-urilor. Dacă doriți să aflați mai multe informații sau să renunțați la toate sau la unele dintre cookie-uri.