Doamna Godot | Olga Delia Mateescu

„Nu vreau sa fiu aici dar sunt. Nu vreau sa stau in locul asta! (da sa plece, dar se intoarce, se aseaza langa esarfa) Aha! Uite-o. Daca contiua farsa, am si eu dovada mea. Ia sa vedem! (scoate telefonul mobil, il pune pe inregistrare, vorbeste) E o zi frumoasa, cu soare! Hai, hai, spune si tu ceva, vorbeste cu mine! (verifica si se aude: „E o zi frumoasa, cu soare, hai, hai, spune si tu ceva, vorbeste cu mine!”) Asa! Perfect. Acum, daca se mai intampla, le arat eu! (pune telefonul in buzunar)”.„Ce mai este?C – Nimic. Trebuie sa vorbesc. Atat. Mama mea era foarte frumoasa si foarte ocupata. Pe mine m-a crescut bunicul. Tata, compozitorul, era mai mereu plecat, iar mama s-a aruncat de la fereastra unui hotel. N-am stiut asta, pana nu am gasit un articol pe net; bunicul mi-a spus ca s-a refugiat: a plecat in Australia si nu s-a mai intors. Pe ei i-am pierdut, si de atunci m-am pierdut si eu. Nu am copil. Nu sunt in divort. Spun asta ca sa par mai matura, mai serioasa, sa incerc oamenii. E ca un test. Mint ca sa testez piata, mint ca sa ma apar. Poate si tu ai motivele tale; nu te intreb: te priveste. Daca vrei sa vorbesti bine, daca nu, iar bine! Dar am vrut sa stii ca nimeni, in afara bunicului meu, nu m-a mai aparat pe lumea asta! Nimeni. Acum mi-am dat seama si am vrut sa-ti spun. Gata. (tace) Te-am suparat?”