Product Details
Vicente Garrido Profesor la Universitatea din Valencia Nu există un tip sau „profil“ unic al psihopatiei. În cadrul celor două categorii ample care cuprind, pe de o parte, psihopatul integrat și, pe de altă parte, pe cel neintegrat sau infractor, ni se dezvăluie variate feluri de a fi psihopat, deși în toate putem descoperi un numitor comun în jurul unei serii de trăsături sau caracteristici de natură emoțională și relațională. Motivul acestei diversități este că multe trăsături sunt dimensionale, adică pot să apară la niveluri variabile de intensitate. În plus, nu putem înțelege psihopatul fără să analizăm cultura în care se dezvoltă. Această carte abordează psihopații infractori sau criminali în serie, dar și așa-numiții psihopați integrați. Discutăm toate aspectele și subiectele importante care țin de psihopatie pentru a ajunge la o înțelegere de bază a fenomenului, analizând simultan implicațiile pe care le are prezența în societate a psihopatului, cea mai periculoasă ființă umană care există, având în vedere că are capacitatea de a distruge viața fizică și morală a persoanelor care îi ies în cale.Useful links
Psihologie practica LiteraPsihologie practica fabricate de LiteraPsihologie practica Reduceri de la 50%Psihologie practica AlbastruPsihologie practica Albastru LiteraYou`ve viewed 48 of 566 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)