Product Details
Inamicul este ego-ul / Ego Is the Enemy de Ryan Holiday este cartea care iti va aminti de pericolele egocentrismului, plecand de la un citat de Rainer Maria Rilke ce iti va ramane pentru mult timp in minte si care se refera exact la opusul egoismului: "Sa nu credeti ca cel care incearca sa va consoleze traieste lipsit de griji, printre cuvintele simple si linistite care va fac bine uneori. Viata lui consta in multe neajunsuri si tristete si e cu mult mai modesta decat a voastra. Daca ar fi fost altfel, n-ar fi putut gasi cuvintele acelea niciodata." O carte bogata in continut menit sa te inspire si sa te motiveze totodata, o carte plina de sens si de citate care te vor pune pe ganduri, pe care o vei citi cu placere avand sentimentul ca ai primit ceva de care aveai nevoie. O carte la care vei simti probabil nevoia sa te intorci de mai multe ori pe parcursul vietii... Autorul a demarat scrierea cartii pornind de la propriul exemplu, el sustinand ca a trecut prin fiecare dintre stadiile egoului: Aspiratie. Succes. Esec. Ryan Holiday are o biografie impresionanta. La 19 ani a renuntat la facultate, iar ceea ce a urmat a fost o poveste despre succes, continand toate ingredientele specifice: suferinta, efort, frustrare, satisfactie, implinire... A devenit cel mai tanar director la o agentie de recrutare de talente din Beverly Hills, contribuind la semnarea unor contracte importante si lucrand cu cateva trupe rock uriase. A facut recomandari de carti care au ajuns sa se vanda in milioane de exemplare. La 21 de ani, a ajuns strateg, si mai tarziu director de marketing pentru American Apparell, la vremea aceea una dintre cele mai mari branduri vestimentare din lume. La 25 de ani a publicat prima lui carte intitulata Crede-ma, te mint! Confesiunile unui manipulator media care a devenit rapid bestseller. Pe scurt, Ryan Holiday a cunoscut succesul in toate formele sale, la varsta la care alti tineri inca nu stiu ce vor sa faca cu viata lor. Un studio a cumparat drepturile de a produce un serial de televiziune despre viata lui, iar mai tarziu, pe baza acestor acumulari, a infiintat o companie de succes care implica aparitii la conferinte si evenimente de gala. "In orice moment din viata, oamenii se afla in una dintre cele trei etape. Aspiram la ceva - incercand sa lasam o urma in univers. Am obtinut succesul - poate putin, poate mult. Am esuat - recent sau de fiecare data." In ciuda acestor realizari marete, povestea lui Ryan Holiday nu este nici pe departe perfecta. Ea implica si episoade nefericite in care a dormit pe jos, a fost dezmostenit de parinti, a gresit si a suferit enorm din cauza ambitiei sale. Ea mai implica denigrare publica, dezamagiri in dragoste, sedinte de dezintoxicare in cadrul grupului Workaholicii Anonimi, episoade in care a cedat psihic presiunii jobului si a decis sa se intoarca la scoala. Povestea lui Ryan Holiday este de asemenea povestea unui scriitor care s-a trezit la o sesiune de autografe cu o singura persoana in sala, aceea a unui antreprenor care a construit o companie ce s-a naruit si pe care a trebuit sa o reconstruiasca de la 0 de doua ori, sau, in mare, povestea unui om care a cunoscut in egala masura culmile succesului, dar si prabusirile abisale. In urma seriei de evenimente nefericite care i-au marcat existenta, autorul a ajuns la doua concluzii pe care si le-a tatuat pe cele doua brate: • EGOUL ESTE INAMICUL • OBSTACOLUL ESTE CALEA Autorul marturiseste ca acestea sunt cele doua propozitii in functie de care ia acum deciziile in viata de zi cu zi.In ceea ce priveste motivul pentru care a scris cartea de fata, Ryan Holiday a marturisit ca: "Am scris aceasta carte nu pentru ca as fi dobandit vreo forma de intelepciune pe care sa ma simt calificat sa o predic, ci pentru ca este cartea care mi-as fi dorit sa existe in momentele esentiale de cotitura din propria mea viata. Si anume, atunci cand mie, la fel ca oricui altcuiva, mi s-a cerut sa raspund celor mai importante intrebari pe care si le pune cineva in viata: Cine vreau sa fiu? Pe ce drum o voi lua? (Quod vitae sectabor iter.) Si, pentru ca am constatat ca aceste intrebari sunt atemporale si universale, am incercat sa ma bazez in aceasta carte, cu exceptia acestei note, pe exemple din filozofie si istorie si nu din viata mea personala.Desi cartile de istorie sunt pline cu povesti despre genii obsesive, vizionare, care au remodelat lumea dupa imaginea lor cu o forta absoluta, aproape irationala, am constatat ca, daca vei cauta, vei descoperi ca istoria e facuta si de indivizii care s-au luptat la fiecare pas cu egoul lor, care au evitat lumina reflectoarelor si care si-au pus obiectivele marete mai presus de dorinta de recunoastere. Implicarea in aceste povesti si reistorisirea lor a fost metoda mea de a le invata si de a le asimila." Ryan Holiday defineste ego-ul intr-o maniera originala, considerand ca acesta reprezinta: "Egoul pe care il intalnim de obicei are o definitie mai simpla: o credinta nesanatoasa in propria noastra importanta. Aroganta. Ambitie centrata pe sine. Aceasta e definitia care va fi folosita in aceasta carte. Este acel copil suparacios din launtrul fiecarei persoane, cel care alege sa faca lucrurile cum vrea, indiferent de orice si de oricine.Nevoia de a fi mai bun decat, mai mult decat, recunoscut pentru, mult peste orice merit real - acesta este egoul. E sentimentul de superioritate si de certitudine care depaseste granitele increderii si talentului." Cartea propune o varietate de definitii ale ego-ului, vazut din diverse perspective, care te vor ajuta sa intelegi pe deplin nuantele acestei notiuni, dar si modalitatile in care egoul ne afecteaza, inhiband adevaratul succes si impiedicand comunicarea directa si onesta cu lumea din jurul nostru. Asta se intampla pentru ca ego-ul actioneaza inlocuind partile rationale si constiente ale psihicului nostru cu laudarosenie si egocentrism, spunandu-ne ce vrem sa auzim, cand vrem sa auzim. Scopul structurii cartii: Aspiratie, Succes, Esec e simplu, explica autorul, precizand ca: "Te ajuta sa-ti reprimi egoul devreme, inainte ca obisnuintele proaste sa preia controlul, sa inlocuiesti tentatiile egoului cu modestie si disciplina atunci cand traiesti succesul si sa cultivi puterea si forta morala astfel incat, cand soarta ti se intoarce impotriva, sa nu fii devastat de esec. Pe scurt, ne va ajuta sa fim: • Umili in ceea ce priveste aspiratiile noastre • Indulgenti in ceea ce priveste succesul nostru • Rezistenti in ceea ce priveste esecurile noastre" Vestea buna pe care ne-o da autorul in Inamicul este ego-ul este ca ego-ul poate fi gestionat si directionat, iar povestile furnizate odata cu audiobookul, cele inspirate din vietile lui: William Tecumseh Sherman, Orson Welles, J.K. Rowling, Katharine Graham, Kirk Hammett, Eleanor Roosevelt, Benjamin Franklin, Belisarie, Angela Merkel, Ernest Hemingway, George Marshall si multi altii sunt de natura sa inspire pe oricine si sa ne determine sa ne gestionam mai bine egoul in vederea realizarii obiectivelor pe care ni le propunem in viata. "Un om isi poate atinge capacitatea maxima numai atunci cand se elibereaza de ego si de povara." Pentru a surprinde situatia opusa, mai exact, cea in care indivizii nu si-au administrat bine propriul ego, autorul ne prezinta povestile lui: Howard Hughes, a regelui persan Xerxes, a lui John DeLorean, a lui Alexandru cel Mare si ale altor catorva indivizi care si-au pierdut simtul realitatii, si, pe parcurs, au aratat clar ce pariu riscant poate sa fie egoul. Ryan Holiday ne prezinta lectiile costisitoare pe care le-au invatat si pretul mare pe care l-au platit, cu suferinta si autodistrugere, oprindu-se o clipa si la indivizii care oscileaza frecvent intre modestie si ego, dar si asupra problemelor pe care le cauzeaza acest lucru. In opinia autorului, opusul egoului este modestia, si ne ofera exemple despre cum modestia, insotita de o incredere adecvata in sine, ne poate ajuta sa realizam marile obiective din viata noastra. Ryan Holiday doreste totodata, prin intermediul cartii de fata, sa ne ajute sa facem o alegere. Sa ne decidem cine vrem sa fim: egoul sau modestia? PARTEA I - Aspiratia In aceasta prima parte a cartii Ryan Holiday iti ofera povestile unor oameni exceptionali precum: William Tecumseh Sherman, care a facut pasul fara precedent de a refuza presedintia Statelor Unite, John Boyd, un extraordinar pilot de vanatoare, colonelul von Clausewitz, a chitaristului de la Metallica Kirk Hammett, a fostei prime doamne a Statelor Unite Eleanor Roosevelt, a renumitului om de stiinta Benjamin Franklin, sau a omului de afaceri John D. Rockefeller etc. Din experientele lor de viata extrage concluzii atat de concis si expresiv formulate incat ar putea deveni cu usurinta aforisme. • Iata mai jos doar o parte dintre lectiile pe care le vei invata in aceasta prima parte a cartii: • Desi avem ambitii mari, trebuie sa actionam si sa traim modest pentru a realiza ceea ce aspiram; • Singura relatie dintre munca si flecareala este ca una o ucide pe cealalta; • Sa fii cineva si sa faci ceva in viata sunt doua lucruri foarte diferite; • Orice am cauta sa facem in viata, realitatea invadeaza curand idealismul nostru juvenil; • Faptul ca ai fost promovat nu inseamna neaparat ca faci o treaba buna si nu inseamna ca meriti promovarea (in acest tip de birocratie, ei o numesc esec care propulseaza); • Sa impresionezi oamenii e ceva complet diferit de a fi cu adevarat impresionant; • Asta e ceea ce face egoul. Elimina lucrurile care conteaza si le inlocuieste cu ceea ce nu conteaza; • Sa pretindem ca stim este cel mai periculos viciu, deoarece ne impiedica sa devenim mai buni. Antidotul este autoevaluarea sarguincioasa; • Pentru a deveni ceea ce ne dorim sa fim in cele din urma, e nevoie adesea de perioade indelungate de confuzie, de stagnare si de confruntari cu diferite subiecte sau paradoxuri. • Pasiunea - totul e numai despre pasiune. Gaseste-ti pasiunea! Traieste cu pasiune! Inspira lumea cu pasiunea ta! ,,Marile pasiuni sunt maladii fara speranta", cum spunea candva Goethe. • Auzim ceea ce vrem sa auzim. Facem ce ni se pare potrivit si, in ciuda faptului ca suntem incredibil de ocupati si muncim din greu, realizam foarte putin; • Maretia are inceputuri modeste; sursa ei este munca de jos. • Nu trai in ceata abstractului, traieste in domeniul tangibilului si al realului, chiar daca - mai ales daca - e inconfortabil. PARTEA A-II-A: Succesul POTI GESTIONA SUCCESUL? SAU VA FI CEL MAI RAU LUCRU CARE TI S-A INTAMPLAT VREODATA? "De ce e succesul atat de efemer? Il scurteaza egoul. O cadere, fie ca e brusca, fie ca se produce prin eroziune lenta, intotdeauna e posibila si, adesea, nu e necesara. Incetam sa invatam, incetam sa ascultam si pierdem contactul cu ceea ce conteaza. Devenim victimele noastre si ale concurentei. Cumpatarea, deschiderea mentala, organizarea si scopul - acestia sunt marii stabilizatori. Acestia echilibreaza egoul si mandria care vin odata cu realizarile si recunoasterea." In aceasta a doua parte a cartii aflam povestile impresionante ale lui: Howard Hughes, cel mai prost om de afaceri din secolul al XX-lea, a lui Genghis Han, unul dintre cele mai stralucite genii militare care au trait vreodata, a lui Bill Walsh, talentatul antrenor al echipei 49ers, a lui Xerxes, vestitul imparat persan, a presedintelui american Dwight D. Eisenhower, a generalului Marshall sau a cancelarului german Angela Merkel. Iata mai jos o parte din morala acestei a doua parti: • Fara virtute si instruire "e greu sa suporti asa cum se cade rezultatele norocului" (Aristotel). • Fie ca iti construiesti imperiul din nimic sau il mostenesti, fie ca bogatia ta este financiara sau doar un talent pe care l-ai cultivat, haosul cauta sa te distruga chiar si in timp ce asculti acest pasaj. • Invata de la toti si totul. De la oamenii pe care-i intreci si de la oamenii care te intrec, de la oamenii pe care nu-i placi si chiar de la presupusii tai inamici. • Potrivit lui Seneca, cuvantul grec euthymia este unul la care ar trebui sa ne gandim des: este sentimentul propriei cai si al felului in care o urmam fara sa fim distrasi de cei cu care ne intersectam. Cu alte cuvinte, nu e vorba despre a-l invinge pe celalalt. Nu e vorba despre a avea mai mult decat altii. E vorba despre a fi ceea ce esti si despre a fi cat poti tu de bun la asta, fara sa cedezi in fata tuturor lucrurilor care te indeparteaza de calea ta. • Cu cat ai mai mult si faci mai multe, cu atat va fi mai greu sa-ti mentii loialitatea fata de scopul tau, insa cu atat mai mult va trebui sa o faci. • Atingerea succesului implica sa ignori indoielile si rezervele oamenilor din jur. • Nu e suficient sa avem calitati extraordinare; ar trebui sa le si gestionam. (La Rochefoucauld) • Atunci cand suntem la inceput sau avem putin timp, putem fi intoleranti, putem compensa dezorganizarea cu o munca asidua si cu putin noroc. Asta nu va avea efect in cazul lucrurilor importante. De fapt, asta te va face sa te scufunzi, daca nu te dezvolti si nu te organizezi. • Egoul are nevoie de onoruri ca sa fie validat. Increderea, pe de alta parte, poate sa astepte si sa se concentreze asupra sarcinii curente, facand abstractie de recunoasterea externa. • Aceasta e una dintre cele mai periculoase ironii ale succesului - poate sa ne transforme in cineva care nu am vrut niciodata sa fim. • Cea mai inalta culme a educatiei este simplitatea.- Bruce Lee • Cumpatarea este contragreutatea care trebuie sa ne echilibreze succesul. Mai ales daca lucrurile continua sa devina din ce in ce mai bune. PARTEA A III-A: Esecul Si aceasta parte a cartii este structurata dupa modelul celorlalte doua, prezentandu-ne povestile de viata ale unor omeni ilustri si formuland pe parcursul derularii povestii concluzii pertinente referitoare la viata in general, la ego si pericolele acestuia, la modestie, perseverenta, ambitie si puterea de a o lua oricand de la capat oricat de greu ar fi.Povestile despre esec ale lui Ryan Holiday sunt unele cu final fericit, ale unor oameni care au stiut sa-si schimbe soarta, transformand experientele negative din viata lor in unele pozitive. Va invit sa meditati in randurile de mai jos la o parte din lectiile de viata pe care ni le "preda" Ryan Holiday in acest capitol: Aproape fara exceptie, asta e ceea ce face viata: ne ia planurile si le face bucati. Uneori o data, alteori de o multime de ori. Aproape intotdeauna, drumul tau catre victorie trece printr-un loc numit esec. Marele esec este "sa te vezi mai sus decat esti si sa te evaluezi mai prejos decat adevarata ta valoare" (Goethe); Exista doua tipuri de timp in viata noastra: timpul mort, atunci cand oamenii sunt pasivi si asteapta, si timpul viu, atunci cand oamenii invata, actioneaza si folosesc fiecare secunda. In viata, vor exista momente cand vom face totul corect, poate chiar perfect. Cu toate acestea, rezultatele vor fi cumva negative: esec, lipsa de respect, invidie sau chiar un cascat rasunator din parte lumii. Ne confruntam, cu totii, cu aceleasi provocari in urmarirea propriilor noastre obiective: Sa muncim din greu pentru ceva ce ne poate fi luat? Sa investim timp si energie chiar daca stim ca rezultatul nu este garantat? Daca avem motivele potrivite, suntem dispusi sa continuam. Daca avem egoul, nu suntem. Avem doar un control minim asupra recompenselor pentru munca si efortul nostru - validarile altor oameni, recunoasterea, premiile. Deci, ce o sa facem? Sa nu fim amabili, sa nu muncim din greu, sa nu dam pentru ca exista o sansa sa nu primim inapoi? Serios? Ne inconjuram cu porcarii. Cu distractii. Cu minciuni cu privire la ce ne face fericiti si la ce este important. Devenim oamenii care nu ar trebui sa devenim si adoptam comportamente distructive, ingrozitoare. Aceasta stare nesanatoasa, derivata din ego, se consolideaza si devine aproape permanenta. Egoul ucide ceea ce iubim. Uneori, aproape ca ne ucide si pe noi. Atunci cand succesul incepe sa iti alunece printre degete - din orice motiv - reactia corecta nu e sa il apuci si sa il strangi pana se face bucati. Reactia corecta e sa intelegi ca trebuie sa te chinui sa revii la faza de aspiratie. Trebuie sa te intorci la principiile importante si la bunele practici. Aceasta obsesie a trecutului, legata de ceva ce a facut cineva sau de felul in care ar fi trebuit sa fie lucrurile, oricat de mult ar rani, este intruchiparea egoului. Oamenii invata din esecurile lor. Rareori invata ceva din succes. (Harold Geneen) La final, autorul marturiseste cum i-a venit ideea scrierii cartii: "Exista un citat din Bismarck, care spune, in esenta, ca orice prost poate sa invete din experienta. Trucul e sa inveti din experienta altor oameni. Aceasta carte a inceput pornind de la ideea din urma si, spre surpriza mea, a sfarsit cu un volum dureros de mare de experienta din prima categorie. M-am apucat sa studiez egoul si am ajuns sa ma lovesc de al meu si de cel al oamenilor pe care ii admiram de mult timp." Si ne invita sa meditam... Iar aceasta invitatie v-o adresez si eu la randul meu: "Ar trebui sa vrem sa fim mai bine informati, sa avem o situatie financiara mai buna... Ar trebui sa vrem, asa cum am spus de cateva ori in aceasta carte, sa facem lucruri extraordinare.Dar nici urmatoarele nu sunt realizari mai putin impresionate: sa fii un om mai bun, sa fii un om mai fericit, sa fii un om mai echilibrat, sa fii un om multumit, sa fii un om modest si altruist. Sau, si mai bine, toate acestea la un loc. Si ceea ce este cel mai evident, dar cel mai ignorat, este faptul ca perfectionarea aspectelor personale duce de obicei la succes in calitate de profesionist, dar rareori se intampla invers. Sa ne straduim sa ne cizelam gandurile de zi cu zi, sa ne straduim sa ne limitam impulsurile distructive, acestea nu sunt doar cerintele morale ale oricarei persoane decente. Ele ne vor face sa avem mai mult succes, ne vor ajuta sa navigam in apele inselatoare prin care ne va cere sa calatorim ambitia noastra. Si sunt totodata rasplata, prin ele insele." TESTIMONIALE: Ryan Holiday este unul dintre cei mai mari ganditori ai generatiei sale, iar aceasta este cea mai buna carte a lui de pana acum. - STEVEN PRESSFIELD, autorul cartii The War of Art (Razboiul artei) Comicul Bill Hicks spunea ca lumea este viciata de egouri febrile. In cartea Inamicul este egoul, Ryan Holiday ne prescrie tuturor o reteta: modestia. Aceasta carte este plina de povesti si citate care te vor ajuta sa te redefinesti. Fie ca incepi, fie ca o iei de la capat, vei avea ce sa furi de aici. - AUSTIN KLEON, autorul cartii Steal Like an Artist (Fura ca un artist) Aceasta este o carte pe care vreau sa o citeasca orice sportiv, orice persoana care aspira sa fie lider, orice antreprenor, ganditor si om de actiune. Ryan Holiday este unul dintre cei mai promitatori tineri scriitori ai generatiei sale. - GEORGE RAVELING, antrenor de baschet din Galeria Celebritatilor si director Nike al Internationalei de Baschet In fiecare zi vad in actiune ingamfarea toxica a egoului si nu inceteaza niciodata sa ma uimeasca cat de des distruge eforturile creative promitatoare. Citeste aceasta carte inainte sa te distruga si pe tine, sa distruga proiectele si oamenii pe care-i iubesti. Gandeste-te la asta la fel de grabnic precum te gandesti la un regim adecvat de miscare fizica sau la o alimentatie corecta. Observatiile lui Ryan sunt de nepretuit. - MARG ECKO, fondator al companiilor Ecko Unltd si Complex Nu am multe reguli in viata, dar exista una pe care n-o incalc niciodata: daca Ryan Holiday scrie o carte, o citesc imediat ce reusesc sa pun mana pe ea. - BRIAN KOPPELMAN, scenarist si regizor al filmelor Rounders (Quinta Royala), Ocean's Thirteen (Ocean's Thirteen - Acum sunt 13) si Billions (Miliarde) In noua lui carte, Ryan Holiday critica cel mai mare obstacol aflat in calea autocontrolului si a adevaratului succes in viata: nesatiosul nostru ego. Intr-o maniera care inspira, dar care e practica, el ne invata cum sa gestionam si sa imblanzim aceasta bestie dinauntrul nostru, astfel incat sa putem sa ne concentram asupra a ceea ce conteaza cu adevarat - sa desfasuram cea mai buna activitate posibila. - ROBERT GREENE, autorul cartii Mastery (Autocontrolul) Ni se spune adesea ca, pentru a obtine succesul, avem nevoie de incredere. Cu o sinceritate reconfortanta, Ryan Holiday lanseaza o provocare in legatura cu aceasta presupunere, subliniind cum putem castiga incredere daca urmarim ceva mai presus decat propriul nostru succes. - ADAM GRANT, autorul cartilor Originals (Originalii) si Give and Take (A da si a lua) Inca o data, Ryan Holiday a lansat o provocare cititorilor dornici sa se autodepaseasca punandu-si intrebarile complicate ale zilelor noastre. Fiecare cititor va gasi adevaruri care sunt relevante pentru viata fiecaruia dintre noi. Egoul poate sa fie inamicul, daca nu suntem inarmati cu observatiile care ne parvin din istorie, scriptura si filozofie. Asa cum i s-a spus Sfantului Augustin, acum mai bine de o mie de ani: Ia-o si citeste-o ; pentru ca, daca nu faci asta, inseamna sa-i dai voie inamicului sa aduca disperarea. - DR. DREW PINSKY, gazda emisiunilor Dr. Drew On Call (Dr. Drew la telefon) si Loveline (Linia iubirii), de pe postul HLN In vremurile noastre, in care fiecare cauta rasplata instantanee, ideea de succes este distorsionata, multi considerand ca drumul catre obiectivele lor constituie o cale dreapta. In calitate de fosta sportiva profesionista, pot sa va spun ca drumul este oricum, dar numai drept nu. De fapt, este unul care consta in cotituri, intoarceri, suisuri si coborasuri - e nevoie sa-ti bati capul si sa te concentrezi. Ryan Holiday pune punctul pe i in aceasta carte, amintindu-ne ca adevaratul succes se afla in calatoria in sine si in procesul de invatare. Mi-as fi dorit ca aceasta nestemata sa fi fost punctul meu de referinta pe vremea cand jucam fotbal. - LORI LINDSEY, fosta jucatoare de fotbal american in Echipa Nationala Feminina a S.U.A. Filozofia a capatat o reputatie proasta, dar Ryan Holiday ii reda locul pe care il merita in viata noastra. Aceasta carte - plina de povesti de neuitat, strategii si lectii - e perfecta pentru oricine se straduieste sa faca si sa realizeze ceva. Nu e nicio exagerare sa spun ca, dupa ce o vei termina, niciodata nu-ti vei mai deschide laptopul si nu te vei mai apuca de lucru in acelasi mod. - JIMMY SONI, fost director editorial la The Huffington Post si autorul cartii Rome's Last Citizen (Ultimul cetatean al Romei) Mi-ar placea sa rup fiecare pagina si s-o lipesc pe perete, ca sa-mi se aminteasca permanent de modestia si de munca de care e nevoie pentru a reusi cu adevarat. Pe marginile exemplarului meu, am mazgalit iar si iar acelasi mesaj: catre A ur . Faptul ca am citit aceasta carte plina de inspiratie m-a readus la modestia si etica de lucru de care aveam nevoie pentru a castiga Jocurile Olimpice. - GHANDRA GRAWFORD, medaliata olimpica cu aur Ce carte valoroasa pentru cei care au functii de conducere! Pe mine m-a facut un judecator mai bun. - Onorabilul FREDERIG BLOCK, judecator de circumscriptie S.U.A. si autorul cartii Disrobed (Dezbracat de roba) Traducere din limba engleza de Radu Filip.Useful links
Psihologie practica Ryan HolidayPsihologie practica fabricate de LibrisPsihologie practica Reduceri de la 50%You`ve viewed 48 of 588 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)