650 products
Alti noi si alte ploi - Alexandra Ana-Maria Constantin

Alti noi si alte ploi - Alexandra Ana-Maria Constantin

Product Details

Poeta Alexandra Ana-Maria Constantin dezvaluie, pas cu pas, prefaceri interioare, uimiri, nelinisti, primii fiori prin care descopera misterul iubirii. Interesant este titlul acestui grupaj de poeme, Alti noi si alte ploi , titlu cu o anumita semnificatie la care poeta s-a gandit sau ne lasa pe noi, cititorii, sa descoperim. Sunt oare ipostaze ale devenirii, sunt oare capricii ale naturii sau poate ploaia, ca simbol al genezei, pregateste nasterea unui sentiment profund lumesc, iubirea? Oricum am lua-o, credem ca eul liric isi defineste trairile ca o zbatere de aripi, pregatindu-se de zbor, fara insa sa-si fi gasit pe deplin rostirea. Sentimentul care predomina in acest grupaj de poezii este cel al asteptarii. Asteptarea implica speranta, un nou inceput sau, cum ar spune poeta, "o alta ploaie", o alta ipostaza, o alta cautare. Sa astepti la marginea timpului ca un boboc de floare, traversand anotimpurile, pare a fi o poveste fara sfarsit, o iubire in ravnire continua, intr-un orizont de asteptare sublim. Convinsa ca traseul vietii este un labirint, poeta descopera fiorul misterului, imprevizibilul, cu aceeasi uimire, dar cu aceeasi incertitudine, bucurandu-se totusi de intamplarile fiintei. Volumul de poezii Alti noi si alte ploi este doar o sarbatoare itineranta, doar o initiere, o asteptare de o mare incarcatura emotionala, o zbatere de aripi intr-un posibil zbor spre infinitul din noi care ne defineste ca esenta.Poeta Alexandra Ana-Maria Constantin mai are multe de spus in acest demers care se numeste viata, destin, iubire, implinire. -Confesiune in intampinarea iubirii de Elena Netcu
650 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review