338 products
Tulburarile de statistica pelviana - Traian Enache, Ion Andrei Mueller-Funogea

Tulburarile de statistica pelviana - Traian Enache, Ion Andrei Mueller-Funogea

Product Details

Fiziopatologia si tratamentul unei probleme majore de sanatate publica Lucrarea de fata propune o abordare complexa necesara pentru intelegerea si pentru aplicarea tratamentului eficient in cazul tulburarilor de statica pelviana. Tulburarile de statica pelviana inglobeaza un spectru larg de afectiuni perineale. Caracteristica lor comuna este laxitatea dobandita a sistemului musculo-conjunctiv care alcatuieste planseul pelvian. Patologia acestora se situeaza la granita a trei discipline: ginecologie, urologie si proctologie. Simptomatologia include o serie de manifestari: incontinenta urinara de efort, incontinenta fecala, dificultati de evacuare urinara si fecala, nicturie, dureri pelviene, disfunctii sexuale. Dintre cele mentionate, incontinenta urinara de efort este cea mai frecventa si a fost cea mai studiata. In majoritatea cazurilor, tulburarile de statica pelviana nu au implicatii vitale. Dar reprezinta una dintre problemele de sanatate publica cu impact major asupra activitatilor de zi cu zi si a participarii la viata sociala. Pacientele afectate sufera o alterare semnificativa a calitatii vietii, cu importante consecinte sociale si economice. Este dificil de precizat ce incidenta are aceasta patologie la nivel global. In SUA, de exemplu, majoritatea datelor epidemiologice apreciaza ca aproximativ 11% dintre femei ajung sa necesite o interventie chirurgicala legata de astfel de probleme. Unele studii sugereaza ca ar fi vorba chiar despre 19% dintre femei. Rezultat in urma eforturilor unui colectiv international de autori, acest volum propune o viziune completa asupra fiziologiei si fiziopatologiei tulburarilor de statica pelviana. De asemenea, descrie tehnicile si mijloacele terapeutice posibile. Scopul este acela de a oferi toate informatiile necesare pentru stabilirea conduitei terapeutice eficiente in fiecare caz. Lucrarea cuprinde si descrierea unei tehnici simplificate de corectie a elitrocelului, unul dintre defectele anatomice asociate simptomatologiei in discutie. Tehnica respectiva reduce riscul accidentelor si incidentelor operatorii, cu rezultate favorabile, iar Dr. Traian Enache, unul dintre autori, detine Brevet de Inventie pentru aceasta. Autori:Traian Enache,Ion Andrei Mueller-Funogea,Peter Petros,Klaus Goeschen,Catalin Copaescu,Emmanuel Delorme,Sidi Muctar,Andrei Manu-Marin,Marcel Moisa,Mihai Ionica.
338 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review