Product Details
Eu, Arakel Semirdjian, m-am nascut in 1973 la Erevan, intr-o familie de imigranti. Familia tatalui meu a imigrat in Armenia din Sudan in 1948 (in fapt, tata s-a nascut in orasul sudanez El-Gadarif), iar familia mamei mele a imigrat in Armenia din Siria in 1946. Am absolvit Liceul nr. 63 "Ghazaros Aghaian" situat pe strada noastra Kievian din cartierul Blur, in care majoritatea locuitorilor erau "nou-veniti", asa se face ca mare parte dintre colegii mei de clasa, precum si mare parte dintre cei imigrati in Armenia au emigrat apoi din Armenia si putini "venetici" au ramas pe loc. In 1989, am dat examen de admitere la Facultatea de tehnica a programarii computerelor din cadrul Institutului Politehnic, dar intrucat notele nu mi-au fost suficient de mari am fost nevoit sa plec la Goris, ca sa studiez la Facultatea de cibernetica, filiala a Politehnicii din Erevan. Acela a fost momentul de rascruce din viata mea, fiindca, spre deosebire de "localnici", cei nou-veniti nu aveau vreo legatura de rudenie in localitatile din Armenia (bunici care sa fi trait la sat, ci doar unchi-matusi care traiau la oras), de aceea se poate spune ca pentru mine Gorisul a devenit un camin parintesc prin mijlocirea caruia am descoperit sau mi s-a parut ca am descoperit intreaga Armenie si Karabaghul. Dupa absolvirea institutului, am fost angajat la Ministerul de externe, pentru ca intre timp mai absolvisem Facultatea de relatii externe din cadrul Politehnicii. In cursul activitatii mele la minister, am avut cateva delegatii de scurta durata si doua de lunga durata, dintre care cea mai semnificativa - se poate spune "urmatorul Goris" al meu - a fost in Romania, unde am lucrat aproape trei ani, in 2004-07. Romania a fost si ea o descoperire, prin care am cunoscut toata Europa si - se poate spune - Lumea Exterioara (in orice caz, asa mi s-a parut mie). In Romania, am avut relatii dintre cele mai stranse cu comunitatea armeana in frunte cu Eparhul arhiespiscop Dirayr Mardighian si sper ca intr-o zi sa scriu o nuvela sau un roman despre Romania. Dintre prozele mele scurte, doua scrieri au fost traduse de Madeleine Karacasian, iar o alta lucrare a fost publicata in original in revista "Nor ghiank". Cat priveste traducerile, una dintre culegerile mele de povestiri a tradus-o in engleza bunul meu prieten de fericita amintire, Samvel Mcrtcian, si glumeam falos ca Samvel m-a tradus pe mine si a mai tradus Ulysses al lui James Joyce. Am cateva culegeri de proza din activitatea mea literara si cateva premii obtinute pentru unele dintre cele mai bune povestiri ale mele, totusi consider ca inca nu mi-am scris "cea mai buna creatie", dar imi pare ca acea lucrare se si coace. Multumesc pentru traducerea lui Kyores cel cu plete albastre si trag nadejde ca ea va fi receptionata in mod corespunzator de catre cititorii de limba romana. Cu respect, Arakel. Traducere din limba armeana de Sergiu Selian.Useful links
Literatura universala Arakel SemirdjianLiteratura universala fabricate de LibrisLiteratura universala Reduceri de la 50%You`ve viewed 48 of 1913 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)