1613 products
Voci la distanta Ed. 2023 - Gabriela Adamesteanu

Voci la distanta Ed. 2023 - Gabriela Adamesteanu

Product Details

• Premiul Agentia de Carte, la sectiunea Proza, editia 2023 • Premiul Cartea de Proza a anului 2022, oferit de Uniunea Scriitorilor din Romania, editia 2023 • Premiul Cartea anului, la categoria Proza, acordat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din Romania, editia 2023 • Roman nominalizat la Premiile revistei Observator cultural, editia 2023, la categoria Proza Gabriela Adamesteanu e, aproape prin excelenta, romanciera a actualitatii. Romanele ei sunt plasate in contemporaneitatea imediata, confruntandu-se cu problematica sociala la zi, in care actiunea epica se incheie in chiar ziua aparitiei cartii. Gabriela n-are nevoie de mult spatiu epic pentru a da identitate unui personaj. Potentialul epic al romanului e intensificat prin destine prinse in chihlimbar si inserate in clasoarele biografice. De un roman-reper e vorba, cu siguranta. - Al. Cistelecan Voci la distanta este o meditatie narativa despre puterea Istoriei de a schimba vietile omenesti. Autoarea este interesata sa exploreze o multitudine de teme, nu in ultimul rand feminitatea in toate ipostazele ei: femeia tanara si cea aflata in pragul batranetii, femeia inselata si cea care insala, bolnava fara speranta si cea care o ingrijeste etc. Se intrevede, in subtext, o alta tema, cea a vinovatiei pe care o resimt deopotriva parintii si copiii. - Carmen Musat Poate cea mai pregnanta trasatura a scrisului Gabrielei Adamesteanu o reprezinta naturaletea. O acuta senzatie de viata te izbeste si la lectura celui mai recent roman. Voci la distanta prezinta portretul din cioburi al unei Romanii nefardate. Un roman al singuratatii si al memoriei. Unul tulburator. - Gabriela Gheorghisor Voci la distanta e probabil cea mai buna carte publicata dupa Revolutie a autoarei. E o carte a familiei, dar si o carte politica. Povestea Castelului aduce in discutie o mitologie creata in jurul familiei Ceausescu in anii ’80 si cateva personaje enigmatice, care servesc la creionarea finalului cvasiparabolic. O carte tandra prin ricoseu. - Mirela Nagat Aparenta raceala in judecarea istoriei, abilitatea de a nu face un proces, ci o analiza plaseaza romanul printre putinele opere literare care cred ca vor supravietui probei timpului si vor ramane sa dea marturie despre o epoca. Nu in ultimul rand, Voci la distanta este un roman despre emigratie si imigratie, tema sau supratema draga Gabrielei Adamesteanu. Lumea migratiei si emigratiei este pana la urma lumea prezentului Romaniei. O lume in care mai exista si o alta emigrare. Cea in trecutul interior. Intre eurile diferitelor varste se leaga firele comunicarii la distanta, precum intre rudele si prietenii izolati la distanta de continente. - Victor Cublesan De la Ceausescu la Mineriade, de la migratie la pandemie, de la comunism la capitalism: niciun element nu se decanteaza in roman. Acest lucru se datoreaza modului in care autoarea relativizeaza istoria. Nu exista tuse moralizatoare, nici puseuri sentimentale. La fel cum Flori Trif s-a reorientat in deceniile postcomuniste, toate celelalte personaje s-au descurcat cum au putut. Vocile lor de la distanta ofera o retrospectiva umila, dar graitoare a istoriei recente. - Mihnea Balici
1613 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review