Product Details
Cum sa treci peste dezamagiri, sa te dezbari de obiceiuri daunatoare si sa te impaci cu tine insuti. Am scris aceasta carte pentru cei care cauta raspunsuri la intrebarile importante care ne ocupa o mare parte din timp, dar raman cumva neabordate in valtoarea vietii cotidiene. Pentru cei care cauta sa-si descopere circuitele subconstiente, formate involuntar si automat in functie de familiile in care s-au dezvoltat. Pentru cei care, aflandu-se in dificultatea de a-si imbunatati viata, cauta motivele care-i opresc din a evolua spre bogatia pe care Dumnezeu ne-o pune la dispozitie. Fiind pasionata de psihologia aplicata si de modul in care noi, oamenii, functionam in functie de felul in care ne-am format inca de la cea mai frageda varsta, am descoperit ca multe dintre alegerile pe care le facem in viata de adult au legatura directa cu ceea ce am invatat ca suntem inca din copilarie, in mediul familial. Ideile si sfaturile practice, desi desprinse din experiente personale, sunt generalizate si pot fi adaptate si aplicate intr-o varietate de situatii, fiind astfel, cred eu, utile multor cititori. Si daca aceasta carte il va ajuta fie si pe unul dintre acestia sa-si imbunatateasca viata si sa se impace cu el insusi, eu cred ca intreprinderea mea isi va fi atins scopul.Useful links
Literatura romana Oana StuparuLiteratura romana fabricate de LibrisLiteratura romana Reduceri de la 50%You`ve viewed 48 of 1613 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)