337 products
Craciunul regal - Principesa Margareta a Romaniei, Principele Radu al Romaniei

Craciunul regal - Principesa Margareta a Romaniei, Principele Radu al Romaniei

Product Details

Curand se va implini un secol si jumatate de la fondarea Casei Regale a Romaniei. Principesa Mostenitoare a Romaniei si Principele Radu al Romaniei au ales sa evoce in preajma sarbatorilor de iarna cea mai intima, mai personala si mai definitorie sarbatoare a familiei fiecaruia dintre noi: Craciunul, asa cum a fost petrecut in Familia Regala a Romaniei timp de aproape o suta cincizeci de ani. In calendarul Familiei Regale, sarbatorile de Craciun reprezinta fila cea mai bogata in intelesuri, in traditii si credinta, iar totul are un inceput mult mai indepartat, in decembrie 1866, cand tanarul Principe Suveran Carol gazduia, in modestul sau Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Craciun in Romania. Astfel, acest volum este structurat in functie de locul in care au fost gazduite sarbatorile de iarna si ilustrat cu fotografii din fiecare perioada. In primul capitol, se vorbeste despre Craciunul din vremea Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea si Mihai, petrecut, pe de o parte, la Bucuresti: la Palatul Regal din Calea Victoriei, la Palatul Cotroceni, la resedinta princiara din Soseaua Kiseleff si la Palatul Elisabeta, iar pe de alta parte, la Sinaia (Castelele Peles, Pelisor si Foisor), locul care ramane, prin excelenta, Scaunul Casei Regale. Cel de-al doilea capitol cuprinde Craciunul regal din exil (in principal resedintele Bramshill si Ayot St Lawrence din Anglia, Villa Fantasia si Villa Serena de la Versoix, Elvetia, si Villa Sparta, casa Reginei Elena din Florenta, Italia), precum si sarbatorile petrecute in Romania in anii 1989–2001, cand Familia Regala nu se intorsese definitiv. Al treilea capitol este dedicat Craciunului regal din zilele noastre petrecut la Savarsin de Regele Mihai si de familia sa, care, din anul 2001, au reluat traditiile dinainte de plecarea Regelui in 1948. In fine, ultimul capitol cuprinde mesajele de Craciun ale Regelui Mihai din anul 2001 incoace. Prin urmare, aceasta carte va invita la o calatorie de un secol si jumatate, in care vehicul nu sunt o trasura, un vagon de tren sau o masina, ci resedintele regale.
337 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review