155 products
Tradarea in istorie - Mihai Manea

Tradarea in istorie - Mihai Manea

Product Details

Sa scrii o lucrare despre tradare nu este deloc o intreprindere facila. Si aceasta, din cauza acceptiilor diferite de-a lungul secolelor a termenului de tradare, a reactiei contemporanilor, a rolului jucat de autorii unor atari fapte in societate in diversele sale etape istorice etc. Caci, dupa cum afirma cu dreptate scriitorul Paulo Coelho , Omul se naste pentru a-si trada destinul. Dumnezeu ne picura uneori in suflete doar visuri imposibile . Tradarea a fost si este un produs al epocii istorice, al legaturii specifice intre agentii istoriei. De mentionat este si faptul ca in prezent acuzatia de tradare este uzitata cu lejeritate, atunci cand serveste politicului sau ca instrument de actiune indreptat contra adversarilor unui regim politic.In secolul al XXI-lea, oricat ar fi de hilar, acuzatiile de tradare, mai mult sau mai putin fondate, sunt formulate mult mai usor. Tradarea si-a largit mult sensul, a devenit ambigua, uneori si larg interpretabila. Tot mai frecvent, in discursul public este denuntata tradarea unei ideologii, a unei structuri politice, laice sau religioase. Acuzatiile de tradare vizeaza, din ce in ce mai mult, sfera politicului. Sa nu uitam ca apetitul pentru tradare exista si topeste orice urma de moralitate. Categoric, tradarea nu va disparea atat timp cat vor exista oameni, care au fost si sunt agentii sai. Atat timp cat vor exista oameni, va exista si tradare. O regasim in Biblie, in mitologie, istoriografii, in literatura culta sau cea populara, imbracand diferite forme, pornind de la adulter si mergand pana la tradarea nationala. Multi au cazut victime tradarii si multi au purtat stigmatul de tradator: de la Iuda si Brutus la grecul Efialtes, de la generalul american Benedict Arnold la generalul sovietic Andrei Vlasov sau maresalul francez Philippe Petain. Acuzatia de tradare si-a largit atat de mult sensul de-a lungul secolelor, incat a primit cele mai diverse interpretari. Tradatori sunt catalogati si fostul rege britanic Eduard al VIII-lea pentru intalnirea sa cu Adolf Hitler, si Constantin Stere , Alexandru Marghiloman , Petre P. Carp pentru colaborare cu autoritatile germane de ocupatie, si Mihail Sadoveanu , Tudor Arghezi sau Camil Petrescu pentru ode aduse regimului comunist, si Ioan Mihai Pacepa pentru tradarea dictaturii ceau,siste. Ramane si azi controversat rolul jucat de Iuliu Maniu, colaborator al serviciilor secrete britanice, in actul de la 23 august 1944, prin care Romania a intors armele impotriva Germaniei naziste. Unii istorici considera, lovitura de stat Impotriva maresalului Antonescu o tradare a intereselor romanilor. Multe dintre actele de tradare au schimbat mersul istoriei si soarta unor popoare. Lucrarea de fata icearca nu numai sa treaca in revista cele mai Insemnate cazuri de tradare si implicatifie lor, ci sa si lanseze o platforma de dezbateri pornind de la Intrebarea: oare cum ar fi aratat istoria fara tradari st tradatori?
155 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review