Vreau să respir - o campanie susţinută de Flick şi Ferratum Money

Vreau să respir - o campanie susţinută de Flick şi Ferratum Money
Ferratum Romania, o instituţie financiară non-bancară, parte a grupului internaţional Ferratum, a susţinut campania de strângere de fonduri pentru copiii cu Fibroză Chistică. Totul a început când Ana, mama unei fetiţe cu fibroză chistică şi voluntar la asociaţia “Vreau să respir”, şi-a dorit să cumpere aparatul Simeox pentru a-i ajuta pe copiii cu aceasta afecţiune să respire mai uşor. Ana i-a trimis un mesaj pe Facebook lui Flick rugându-l să îi facă o poezie pentru susţinerea campaniei, ceea ce s-a si întâmplat. Cei de la Ferratum au văzut postarea lui Flick şi s-au oferit să dubleze suma strânsă din donaţii pentru ca acest aparat să poată fi achiziţionat. Până la finalul campaniei s-au strans 6.825 lei din cei 25.000 necesari. Ferratum nu doar că a dublat această sumă, ba mai mult, a completat toată diferenţa (18.175 lei) şi astfel visul Anei a devenit realitate: Aparatul va fi donat unui spital din Bucureşti unde copiii aflaţi în situaţia Ilincăi să fie trataţi şi să poată respira mai uşor.   spun reprezentanţii . Deşi pe piaţa din România încă se luptă cu percepţia preconcepută în acest tip de instituţii şi sunt mulţi ce se plâng de dobanzile uriaşe, Ferratum comentează chiar pe pagina de Facebook în cadrul postării lui Flick: Ferratum Money şi-a început activitatea în România  în 2014 şi este un IFN ce promovează creditarea responsabilă, 100% online, pentru nevoi urgente.