Logati-va pentru a putea crea un flux de stiri si produse compus din domeniile care te intereseaza.

Pret:Orice pret
Interese:Toate
Culoare:Toate culorile
Restrospectivă LGBT 2018

Restrospectivă LGBT 2018

Istoria are un mod ciudat de a se repeta, cu aceleaşi rezultate.

În anul 2013 un grup de creştin-ortodocşi, cu complicitatea unui anume Mihai Gheorghiu, director adjunct al Muzeului Ţăranului Român (MŢR), a întrerupt difuzarea filmului „The Kids Are All Right” în incinta cinematografului muzeului, pe motiv că ar promova homosexualitatea.

Filmul, nominalizat la Oscar, cu Julianne Moore şi Annette Bening în roluri principale, spune povestea unui cuplu de lesbiene şi a familiei lor.

Mai târziu în an, acum defuncta Uniune Social Liberală (USL) discuta în parlament modificarea Constituţiei, iar grupuri conservatoare au propus, cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), modificarea articolului 48, privind familia.

Partenerii politici nu s-au înţeles, Constituţia a rămas nemodificată, la fel şi articolul 48.

(...) referendumul a fost un eşec răsunător pentru care nici politicienii, nici BOR nu au achitat nota de plată, nu au decontat falimentul acestui proces politic proptit artificial de-a lungul a trei ani.

Cinci ani mai târziu ne-am trezit într-o situaţie oarecum similară, la începutul anului 2018, în februarie, aceleaşi grupuri conservatoare întrerupând difuzarea la MŢR a filmului „120 Bătăi pe Minut”, povestea mobilizării comunităţii LGBT din Franţa în perioada crizei SIDA din anii 90.

Scandalul a durat de această dată aproape două săptămâni şi a inclus şi un protest al grupurilor conservatoare în faţa MŢR.

Spre final de an, mai exact în luna octombrie, noua încercare de modificare a articolului 48 din Constituţie a eşuat, după trei ani de dezbatere publică şi un referendum naţional care ne-a costat pe toţi peste 35 de milioane de euro.

Anul referendumului În fapt, putem spune cu încredere că anul 2018 a fost marcat de referendumul de modificare a Constituţiei, care a ocupat bucăţi însemnate din agenda publică şi din priorităţile comunităţii LGBT din România.

Referendumul, prin felul în care s-a desfăşurat, a reprezentat un test pentru instituţiile din România şi pentru democraţia românească.

În condiţii de tensiune maximă, cu presiuni intense din partea BOR, cu sprijin covârşitor din partea establishmentului politic, referendumul a fost un eşec răsunător pentru care nici politicienii, nici BOR nu au achitat nota de plată, nu au decontat falimentul acestui proces politic proptit artificial de-a lungul a trei ani.

Prima parte a anului ne-a fost ocupată, printre scandaluri la MŢR, blocarea unei conferinţe la Focşani de către Coaliţia pentru Familie şi-un coming out al lui Emil Rengle, cu ping pongul privind modificarea legii referendumului.

Modificată la final de 2017 de majoritatea PSD-ALDE, pentru a simplifica organizarea unei consultări populare pentru modificarea Constituţiei şi a acoperi nişte neclarităţi din legea din 1990, propunerea legislativă a fost iniţial contestată la Curtea Constituţională (CCR), pe motiv că ar limita puterile preşedintelui, retrimisă de preşedinte pentru reexaminare legislativului, recontestată de două ori la CCR de partidele politice şi de preşedinte, promulgată într-un final pe 6 iulie 2018.

Două Românii în Piaţa Victoriei în acea zi, una pesedistă şi una pro-LGBT.  Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii trei ani, în primăvară şi în toamnă ieşeau din nou liderii politici, anunţând organizarea referendumului.

Spiritele se incingeau, discuţiile nu conteneau, iar tema intra uşor-uşor în penumbră.

Primăvara lui 2018 nu a fost cu nimic diferită, Liviu Dragnea şi vicepremierul Paul Stănescu ieşind în martie şi aprilie să anunţe luna iunie ca dată tentativă pentru referendum.

N-a fost să fie iunie, în schimb Dragnea ne povestea frumos pe televizor despre marele miting pro-familie al PSD, cu un milion de participanţi, transformat între timp în mare miting pentru justiţie.

Pride-uri şi cazul Coman De altfel, coincidenţa a făcut ca marele miting al PSD-ului cu privire la statul de drept să pice exact pe 9 iunie, ziua în care din Piaţa Victoriei, de-a lungul Căii Victoriei, avea să aibă loc Bucharest Pride, cu un număr record de participanţi, peste 10.000 de persoane.

Două Românii în Piaţa Victoriei în acea zi, una pesedistă şi una pro-LGBT.

Acestea fiind spuse, atât Bucharest Pride, cât şi ediţia a doua a Cluj Pride, festivalul şi marşul similare din Cluj Napoca, au arătat efectele directe ale acţiunilor Coaliţiei pentru Familie din ultimii trei ani, o mai mare mobilizare a comunităţii LGBT, o solidarizare nemaiîntâlnită cu cauza queer, câteva din efectele pozitive pe care nu le putem trece cu vederea.

(...) campania pentru referendum ne-a confirmat, încă o dată, natura nocivă a referendumurilor pentru o democraţie, se stabilesc nişte tabere, care concentrează mult mesajele, propunând răspunsuri simpliste la întrebări mult mai complexe pentru societate şi pentru democraţia în care vrem să trăim.

Mai mult, pride-urile de anul acesta au mai avut un motiv de sărbătoare, anume decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din luna iunie, în cazul Coman, ajuns şi el la final în acest an.

Practic CJUE, analizând tratatele UE şi directiva europeană privind libertatea de mişcare a cetăţenilor europeni pe teritoriul uniunii, a subliniat faptul că toate statele membre ale UE trebuie să recunoască cuplurile gay care şi-au oficializat relaţia, în chestiunea migraţiei.

Decizia CJUE în cazul Coman reprezintă mai mult o victorie simbolică care ne arată că judecătorii au fost mai degrabă prudenţi în a impune statelor europene obligativitatea recunoaşterii cuplurilor gay.

O lună mai târziu Curtea Constituţională a României a dat şi ea verdictul în cazul Coman, declarând articolul 277 din Codul Civil ca fiind constituţional, dar subliniind în motivare că autorităţile trebuie să găsească o soluţie pentru a implementa decizia CJUE privind dreptul de imigraţie, dar şi că cuplurile gay cad sub incidenţa noţiunii de familie şi trebuie recunoscute de.