Reparatii simple pentru o masina de spalat instabila

Reparatii simple pentru o masina de spalat instabila
Daca masina de spalat are prostul obicei de a scoate zgomote bizare si de incepe sa topaie ca apucata pe podea, fix in mijlocul “serviciului” de stoarcere… nu, nu sunt simptome de bucurie, ci de dezechilibru. Evident, e vorba de balansul pe care il fac picioarele atunci cand turatiile centrifuge ating cota maxima. Din fericire, remediul este simplu.   Ajustarea picioarelor masinii de spalat   Cuva si performantele acesteia pot fi afectate in timp, daca masina de spalat nu este stabila pe locul ei. Si cu siguranta nu este o idee buna sa alergati prin toata baia (respectiv bucataria sau holul unde ati instalat masina) pentru a o tine pe loc cat timp dureaza procedura de stoarcere sau alte operatiuni solicitante pentru centrifuga. Reglajul picioarelor cu care a venit masina deja dotata (sau montarea unor picioare cumparate separat, in caz ca nu avea deja) este un procedeu relativ simplu. Aveti nevoie insa de o nivela cu bula de aer, pentru a putea verifica orizontalitatea suprafetei masinii. Si de asemenea, de un suport de lemn si o parghie, cu ajutorul carora sa puteti ridica una dintre laturile masinii cat timp lucrati, in asa fel incat sa aveti acces confortabil sub ea. In rest, un patent si o surubelnita ar trebui sa fie suficiente. Verificati mai intai cu ajutorul nivelei cu bula de aer, pusa paralel cu partea din fata a masinii, in ce parte anume este mai inclinata, pentru a sti ce picior trebuie sa lungiti sau sa scurtati. Cele mai multe masini de spalat sunt dotate deja cu picioare, iar insurubarea/desurubarea lor se poate face chiar cu mana, fara sa fie nevoie de alte ustensile. Reglati intai picioarele din fata, repuneti masina pe pozitie si verificati-i orizontalitatea pe ambele laturi. Daca e cazul, reglati si picioarele din spate stangul in functie de stangul din fata, dreptul in functie de dreptul din fata. Daca masina nu are picioare deja montate, ea este prevazuta, totusi, cu gaurele in care ati putea insuruba niste picioare cumparate separat. Alegeti unele cu capul cauciucat, pentru ca se vor mula pe podea si nu o vor zgaria.