Harta mondială a bărbăţiei: unde trăiesc cei mai dotaţi bărbaţi şi cine sunt codaşii lumii

Harta mondială a bărbăţiei: unde trăiesc cei mai dotaţi bărbaţi şi cine sunt codaşii lumii
Despre asiatici se spune că natura nu a fost prea darnică la capitolul bărbăţie, în timp ce despre africani s-a format deja o legendă referitoare la cât de dotaţi sunt din punct de vedere sexual. O hartă realizată pe baza unor statistici face lumină în acestă privinţă şi prezintă mărimea medie a penisului aflat în stare erectă în diverse părţi ale lumii. Harta realizată de Target Map prezintă prin intermediul unor zone colorate diferit categoria în care intră bărbaţii din diverse ţări, în funcţie de mărimea penisului aflat în stare erectă.  Astfel, ţările colorate cu roşu se referă la cele care se încadrează între 16.1 -17. 9 cm, zonele portocalii 14.7-16.1 cm, cu galben 12.9 – 14.7, verde deschis pentru intervalul 10.5-12.9 cm şi verde închis pentru 9.3 -10.5 cm. Conform hărţii, reprezentanţii sexului puternic din ţări precum Ghana, Gabon, Jamaica, Haiti şi Nigeria se pot lăuda cu cele mai mari penisuri aflate în stare erectă, graţie celor peste 16 centimetri lungime, notează publicaţia The Sun. La polul opus figurează India, Thailanda şi Coreea de Sud, cu o medie cuprinsă între 9,3 cm şi 10.5 cm. Britanicii se situează în categoria de mijloc, la fel ca francezii, germanii şi americanii, cu o medie între 12.9 cm şi 14.7 cm. Ruşii, brazilienii şi japonezii se situează la limita de jos a clasamentului (verde deschis), dar peste indieni sau thailandezi, care sunt codaşi.  Românii, alături de greci şi ruşi Ţara noastră nu figurează pe această hartă, dar conform altor studii făcute la nivel mondial pe această temă, românii au o mărime medie a penisului aflat în stare erectă de 12,7 cm, ceea ce i-ar situa alături de greci, brazilieni şi de ruşi.  Harta mondială a bărbăţiei   Roşu:  16.1 -17. 9 cm Ghana Gabon Jamaica Haiti Nigeria Portocaliu: 14.7- 16.1 cm Australia Italia Norvegia Mexic Africa de Sud Galben: 12.9 – 14.7 SUA Franţa Germania Marea Britanie Spania Verde deschis: 10.5-12.9 cm Rusia Japonia Brazilia Indonezia Grecia Verde închis: 9.3 -10.5 cm India Sri Lanka Thailanda Malaezia Corea de Sud Conform altor statistici, bărbaţii din România ar avea o medie a penisului de 12.7 cm.