Fotografii şi poveşti despre viaţă şi barbarie, la 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial

Fotografii şi poveşti despre viaţă şi barbarie, la 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial
Ambasada României în Franţa prezintă la Arhivele militare franceze expoziţia „Armata română în Marele Război“. Fotografii despre barbarie şi viaţă, făcute de tineri cineaşti, pe front: într-una e un pian, cu partitură cu tot, înconjurat de soldaţi; într-alta e ţinuta integră şi privirea un pic melancolică a unui general mort pentru România, Tata Mare Dragalina. O aniversare emoţionantă cu ambasadori şi nepoate de generali. Pe 26 august s-au împlinit 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. Ambasada României în Franţa a organizat, cu sprijinul Oficiului Naţional Român pentru Memoria eroilor şi al Serviciului istoric al armatei franceze, expoziţia „Armata română în Marele Război, 1916-1918“. Deschisă pînă pe 11 septembrie la Château de Vincennes, expoziţia cuprinde 90 de fotografii de război, scrisori şi cărţi poştale care documentează viaţa soldaţilor români în tranşee, implicarea familiei regale în Marele Război, precum şi un film cu imagini de arhivă despre misiunea franceză dirijată de generalul Henri Berthelot, cu un important rol îm modernizarea armatei române. Fotografiile de război au fost realizate de studenţi în cinematografie, încorporaţi în armata română şi trimişi pe front.  Soldaţi români primind mâncare din marmide sau tranşînd un viţel pe linia frontului; frumuseţea picturală, ca-ntr-un cadru de film, a MS Regina Maria a României citind la căpătîiul unui rănit, în spitalul de la Coţofeneşti; ovalul delicat al feţei şi al lentilelor de ochelari, zîmbetul abia schiţat al sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, care a murit în bătălia de la Mărăşeşti pe 22 august 1917; gravitatea impozantă a generalului Ioan Dragalina, sobrietatea luminoasă şi farmecul generalului Berthelot, toate aceste ipostaze aşază un chip emoţionant şi concret pe statisticile vechi de o sută de ani ale pierderilor de război: au pierit în „războiul de întregire“ 350 000 de soldaţi, respectiv o treime din soldaţii români mobilizaţi. Li se adaugă 400 de soldaţi francezi din Misiunea Militară Franceză care au murit pe frontul românesc şi sunt înmormântaţi în cimitire româneşti.   De unde şi importanţa de a organiza o astfel de expoziţie în Franţa, unde această secvenţă de istorie comună româno-franceză, cu cea mai importantă misiune militară trimisă de Franţa în Primul Război Mondial, rămâne un subiect mai puţin cunoscut publicului larg, aşa cum a sintetizat Luca Niculescu, Ambasadorul României în Franţa (foto).   Luca Niculescu) Pe 27 august 1916, după doi ani de neutralitate a României şi acorduri secrete, Consiliul Coroanei şi MS regele Ferdinand I ordonă mobilizarea generală şi declară război, de partea Antantei, Austro-Ungariei şi Germaniei. Începînd cu 16 octombrie 1916, Misiunea franceză comandată de generalul Berthelot va aduce sprijin logistic, de reorganizare şi de formare a armatei române, victorioasă mai întîi la ofensiva de la Braşov. Au urmat bombardarea Bucureştilor, retragerea curţii şi a guvernului la Iaşi, lupte ofensive şi victorii, în 1917, la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, dezafectarea aliaţilor ruşi, în urma revoluţiei din Rusia, o a doua intrare a României în Război şi reîntregirea regatului României cu Banatul, Bucovina, Transilvania şi Dobrogea. Foarte popular printre soldaţii români, care, nereuşind să-i pronunţe numele, îl porecliseră „Burtălău”, gen. Berthelot va fi şi unul dintre susţinătorii României, după război, în vederea recunoaşterii noilor graniţe. Harlem Désir, secretar de stat francez pentru afaceri europene, prezent la vernisajul de la Chateau de Vincennes alături de Ambasadorul României, a evocat figura gen. Berthelot, vorbind despre faptele de arme comune, dar şi despre destinul european al României, cu punţile culturale româno-franceze pe care le-au construit mai apoi nume precum Ionescu, Cioran, Enescu sau Tristan Tzara. Demnitarul francez a evocat proiectele de cooperare de azi, cum ar fi laserul de la Măgurele şi viitoarea apropiată vizită a preşedintelui Francois Hollande în România, în septembrie 2016. Firele de legătură dintre Franţa şi România sunt nu doar ţesute într-o istorie comună pe care o celebrăm la date simbolice şi eroice pentru memoria colectivă. Ele sunt şi cotidiene, splendide în anonimatul lor la fel de eroic. Pe o căldură de peste 30 de grade, am putut admira, în publicul de la vernisaj, destul de numeros pentru perioada încă de vacanţe în regiunea pariziană, eleganţa unui cuplu în vîrstă: o doamnă energică şi luminoasă în al său sobru, însoţită galant de un domn sprijint într-un baston, îmbrăcat într-un costum impecabil. Aflu că sunt Mira şi PetreChristopol, fiecare cu memorii şi poveşti de viaţă fabuloase. Mira Christopol este nepoata generalului Ioan Dragalina, „mort pentru România pe 24 octombrie 1916“. Petre Christopol este nepotul pictorului Theodor Pallady. Într-o limbă română de poveste, doamna Mira îmi vorbeşte despre cultul din familie faţă de „Tata Mare Dragalina“: Mira Christopol) Tata Mare Dragalina a eliberat în august 1916 oraşul Orşova stopînd, cu divizia sa, ofensiva germano-austro-ungară. În luna octombrie armata pe care o conduce e pe linia frontului din Valea Jilului unde generalul însuşi este rănit de două gloanţe, în braţul stîng şi în omoplat. După ce doctorii de la Craiova decid că e necesară amputarea braţului, generalul este transportat cu trenul la Spitalul Militar de la Palatul Regal din Bucureşti. Decorat, pe patul de spital, cu ordinul Mihai Viteazul de către regele Ferdinand I al României, generalului Dragalina i se amputează braţul stîng. Generalul Ioan Dragalina moare în urma septicemiei, pe 24 octobrie 1916.      îmi povesteşte nepoata sa, doamna Mira Christopol Micaela Mira Christopol are 87 de ani şi trăieşte la Paris din 1971. O viaţă de poveste pe care o promit pentru altă dată. Pentru că afirmă legitimitatea unui vernisaj franco-român pe un subiect mai puţin cunoscut în Franţa, mă întorc la fotografiile din expoziţia „Armata română în Marele Război“ şi caut cele mai emoţionante imagini expuse la Château de Vincennes. Pentru Luca Niculescu, Ambasadorul României la Paris ele sunt două: Instantanee despre barbarie şi viaţă, ezit eu însămi să aleg între fotografiile făcute în Primul Război de tineri cineaşti plecaţi la luptă: într-una văd un pian, cu partitură cu tot, la care cîntă un soldat, undeva pe front, la Podul Prisaca; într-alta văd un grup de soldaţi care pozează frontal, în poziţie de drepţi, doi dintre ei nemaiavînd, pentru o astfel de poziţie, decît un singur picior; şi mai văd ţinuta integră, ochii încercănaţi şi privirea un pic melancolică a unui general mort pentru România, Tata Mare Dragalina. Din numeroasa bibliografie pe subiect voi menţiona, la antipozi, un titlu apărut în epoca Primului Război Mondial şi unul recent: – Blery (capitaine, F. Figuières, titlu menţionat în bibliografia selectivă realizată de bibliotecarii francezi ai Serviciului istoric de la Défense cu ocazia expoziţiei organizate de Ambasada României la Paris „Armata română în Marele Război”. – Michel Roussin, fostul şef de cabinet lui Jacques Chirac la primăria din Paris, care a făcut cercetări în România în 1972 şi care a scris cartea , aparută în 2013, la editura Guéna-Barley (informaţie primită de la Jean Yves Conrad, istoric şi mare prieten al României).