Descoperire uimitoare. Secretul românesc dintr-un celebru tablou american

Descoperire uimitoare. Secretul românesc dintr-un celebru tablou american
O româncă a reuşit să demonstreze că un tablou celebru de la Muzeul de Arte Frumoase din Boston a fost numit greşit „Armenian Lady”(Armeanca), când în realitate denumirea picturii este „Romanian Lady” (Românca) . Graţiela Buzic a urmărit istoria de două secole a picturii semnate de faimosul Frederick Arthur Bridgman şi a reuşit să îi convingă pe americani că tabloul înfăţişează o româncă îmbrăcată în port popular. Acum, taboul figurează în muzeul din Boston cu numele real. Românca a făcut descoperiri uimitoare mergând pe firul poveştii. A aflat astfel că portul popular din tablou este foarte posibil să-i fi aparţinut reginei Elisabeta a României sau unei persoane din anturajul acesteia. Cu atât mai mult cu cât pictorul care a realizat tabloul „Romanian Lady” era un apropiat al familiilor regale din Europa. „Regina Elisabeta ştiu că purta costumul popular. Nu ştiu deocamdată în ce măsură am putea s-o legăm pe regină de acest tablou, cu siguranţă costumul acesta este eclectic, şi pare să fie purtat de o doamnă din înalta societate”, a explicat Graţiela Buzic pentru . Celebrul tablou a fost pictat de Frederick Arthur Bridgman, în anul 1882. În acelaşi an, pictura a fost prezentată publicului la Salonul Internaţional de la Paris. La acea vreme, la prestigoasa expoziţie, existau două saloane, cel oficial, unde aveau acces pictorii acceptaţi de Academia de Arte, şi salonul refuzaţilor. Tabloul lui Bridgman, însă, a fost expus la salonul oficial, sub numele „Dame Roumaine", lucru consemnat şi în catalogul expoziţiei din 1882.