Logati-va pentru a putea crea un flux de stiri si produse compus din domeniile care te intereseaza.

Pret:Orice pret
Interese:Toate
Culoare:Toate culorile
De ce ne place stilul Shabby Chic? Un stil elegant și romantic

De ce ne place stilul Shabby Chic? Un stil elegant și romantic

Deși este un stil “încărcat și înzorzonat”, toată lumea îl îndrăgește și încearcă să-l adapteze în locuințele sale.

Poate vă întrebați de ce este atât de popular? Acest stil poate crea o atmosferă unică și confortabilă, cu o notă de eleganță și romantism.

În același timp, un interior decorat în acest stil își poate permite oricine, deoarece obiectele de mobilier și decor sunt ușor de găsit în magazine de antichități sau târguri de chilipiruri.

Important să aveți destulă răbdare ca să puteți crea acest stil!Shabby-Chic-ul a apărut la sfârșitul anilor `80 al secolului trecut, datorită designerului englez Rachel Ashwell, care a venit cu idea de a recondiționa mobilierul vechi (găsit la târguri de vechituri) și de a-i reda o viață nouă.

Dar haideți să înțelegem principiile de bază ale stilului Shabby-Chic: Varietatea nelimitată de tonuri pastelate Dacă sunteți fascinat de ideea de a recrea stilul Shabby-Chic, atunci trebuie să țineți cont de faptul că nuanțele delicate de pasteluri n-ar trebui să lipsească.

Prin urmare, aceste culori luminoase de bleu, roz, crem, verde deschis sau alb se vor regăsi atât în mobilier, dar și pereți, pardoseală sau textile.

De ex: pentru pardoseală se va folosi o dușumea sau un parchet din lemn masiv ( poate fi stratificat sau laminat) în nuanță deschisă, chiar antichizată.

Pereții vor fi tratați cu lavabilă în culori pastelate sau tapet cu motive decorative.

Autenticitatea mobilierului Mobilierul în stilul Shabby-Chic joacă un rol semnificativ, în ciuda faptului că nu există preferințe specifice în ceea ce privește forma și orientarea sa stilistică.

Singurul lucru important este că toate elementele trebuie să fie vechi și antichizate, dar totuși calitative, pentru a rezista în timp.

Astăzi însă, mulți producători reintrepretează acest stil, de aceea puteți opta și pentru această soluție, dar nu înainte de a înțelege cum arată acest mobilier! Cum identificăm mobilierul Shabby-Chic? În primul rând, chiar dacă acesta este de acum 100 de ani sau realizat destul de recent, aspectul trebuie să fie unul antichizat.

De ex: lemnul mobilierului trebuie să fie vopsit în mai multe straturi, iar după uscare să fie aplicată patina.

Tapițeria mobilierului trebuie să fie din materiale naturale de in sau bumbac în nuanțe deschise, de preferat dehusabila, deoarece sunt cel mai des exploatate.

Romantismul în diverse motive În stilul Shabby-Chic se folosesc, destul de des, motive simple și chiar naive, regăsite în tapițeria mobilierului, în desenul tapetului sau decorațiuni.

Aceste motive pot fi florale, fructe sau legume, imagini de îngeri sau figurine, care ne amintesc de stilul Rococo.

Un vintage elegant Chiar dacă caracteristica mobilierului este să fie antichizat, totuși ca aspect, formă și finisaj este de dorit să arate mai elegant.

Într-un interior Shabby-Chic trebuie să fie prezente piese de mobilier sculptate (scaune, mese, vitrine pe piciorușe etc), oglinzi cu rame bogate, candelabre din fier forjat și sfesnice.

Ideal ar fi să găsiți piese vechi (chiar dacă sunt inchise la culoarea, dar pot fi recondiționate și revopsite), cu care să completați amenajarea: cufere, comode cu sertare, tăvi din argint sau porțelan pictat, vaze sau rame.

Cât mai multe obiecte hand-made Evident, acest stil trebuie decorat, dar aceste obiecte și accesorii trebuie să fie de prefarat lucrate manual.

Sunt potrivite decorațiunile din lemn vopsite și pictate, prin tehnica decupajului sau cu patină: diverse cutiuțe, figurine.

De asemenea, puteți folosi sfeșnice din fier forjat, coșuri și veselă din porțelan sau cristal pentru fructe sau biscuiți, seturi de ceai sau cafea.

Interiorul poate fi completat cu vaze pentru flori din ceramică pe care le puteți picta singuri, iar paturile sau fotoliile pot fi acoperite cu pături sau cuverturi, cusute folosind tehnica pathwork.

Iar în concluzie, vreau să accentuez că stilul Shabby-Chic este un stil cu gust subtil, întruchipat într-un interior romantic și unic creat pentru oamenii care traiesc cu stereotipurile că o locuință poate fi confortabila fără materiale moderne, mobilier scump și combinații de culori „la modă”.

Așa că: fiți cât mai îndrăzneți!.