Ce cosuri pentru fum alegem pentru seminee sau sobe?

Ce cosuri pentru fum alegem pentru seminee sau sobe?
Mai sunt 14 zile pana la Craciun si ar trebui sa ne intrebam: pe unde intra Mos Craciun in casa? Lasand gluma deoparte, pentru ca ne aflam in sezonul in care pornim semineele si ne incalzim langa acestea nu putem sa ignoram elementul esential pe care arderile efectuate la interiorul caminului il implica: fumul! Desigur ca ne referim aici doar la tipul clasic de seminee cu focar din fonta sau la cele cu inserturi care necesita cos de fum, deoarece avantajul principal al semineelor chimice consta in faptul ca acesta nu lasa niciun fel de reziduuri in urma arderii. Cosurile de fum constituie o parte foarte importanta a sistemelor de incalzire cu seminee sau sobe si permit atat evacuarea gazelor arse dar si pierderi de energie (gazele care ies pe cos pot atinge pana la 240 de grade). Desigur exista foarte multe variante, de la a construi pur si simplu un cos din caramida presata plina (lucru destul de laborios mai ales ca nu mai exista meseriasi care sa stie sa zideasca un cos cu 2, 3 sau mai multe fumuri), din zidarie din blocuri de BCA sau ceramice cu tubulatura de evacuare sau a utiliza elemente prefabricate pentru cosuri  din beton, ceramica sau tabla de inox cu diverse variante de finisare. Sa le luam pe rand… Cosurile de fum din zidarie de caramida presata plina (chiar refractara) Aceste tipuri de cosuri au fost utilizate pe scara larga pana in urma cu aproximativ 20 de ani si erau mai cu seama utilizate pentru sobe si mai putin pentru seminee. Dimensiunea unui cos (gol pentru evacuarea fumului) era de 12,5x12,5 cm sau multiplu de 12,5. Idea de baza in cazul acestor cosuri este ca sunt destul de laborios de conformat  si pe langa cunostinte temeinice de zidarie sunt necesare si ceva cunostinte legate de dinamica aerului cald. Interiorul acestora era captusit cu un mortar refractar care insa nu era foarte rezistent nici la diferente mari de temperatura dar nici la efectul coroziv al depunerilor de gudron si condens de la fum. In foarte multe cazuri aceste tipuri de cosuri pot declansa incendii mai ales din cauza faptului ca interiorul se degradeaza foarte usor si necesita intretinere temeinica. In afara de asta rezistenta acestuia la cutremure este foarte redusa (nu se poate face o armare corecta decat daca se ingroasa foarte mult cosul). Concluzia este ca daca aveti un astfel de cos este bine sa il verificati din foarte multe puncte de vedere pentru a fi siguri ca poate fi solicitat in deplina siguranta pe durata sezonului rece. Cosuri din tuburi ceramice de beton sau metalice prefabricate  cu protectie din zidarie Acestea constituie o varianta mai moderna de rezolvare a cosurilor de fum atat pentru sobe dar si pentru seminee si au fost utilizate mai ales in zonele urbane inca de la 1900 si inca se mai folosesc. Se pot utiliza atat la interiorul cat si la exteriorul constructiei. Este de precizat ca aceste tipuri de cosuri sunt mult mai performante decat varianta prezentata mai sus tocmai datorita faptului ca exista mai multe tipodimensiuni ceea ce permite dimensionarea fumurilor in functie de tipul de utilizare dorit.  Elementele de racord fiind prefabricate, permit o mai buna etansare, pierderile de fum sunt aproape inexistente, se pot curata foarte usor iar datorita faptului ca suprafetele interioare sunt lise (cu rugozitate scazuta) depunerile de gudron sunt relativ mai mici scazind pericolul de autoaprindere chiar si in cazul unei utilizari mai intense. Modul de conformare este relativ simplu, intai se imbina elementele interioare ale cosului, apoi se monteaza izolatia din vata bazaltica ca protectie la transmiterea caldurii catre elementele care ar putea lua foc iar la final se executa captusirea cu zidarie din BCA, blocuri ceramice sau chiar boltari. Si in acest caz exista insa cateva chestiuni despre care trebuie sa fiti informati. Acest tip de cosuri necesita totusi un anumit nivel de armare care sa permita mentinerea rigiditatii acestuia si in caz de cutremur. In cazul in care modulele de la interior au crapat datorita unei miscari seismice sau datorita temperaturii, munca de inlocuire nu este cea mai usoara chiar daca cosurile sunt situate la interiorul casei. Cosuri din module prefabricate din beton, ceramice sau metal Aceasta este o rezolvare moderna a cosurilor si poate oferi atat rapiditate in executie siguranta in exploatare dar si rezistenta si stabilitate in caz de cutremur. Indiferent din ce sunt fabricate, modulele sunt termoizolate cu vata bazaltica sau de sticla si au interiorul foarte bine finisat pentru a nu permite acumularea de gudron. Se pot utiliza atat la interiorul cladirii dar si mai ales la exteriorul acesteia.  Ca regula generala pentru a asigura stabilitatea in caz de cutremur, modulele din beton sau ceramica se armeaza pe toata inaltimea si se leaga si de elementele structurale sau zidaria langa care este asezata. Modulele metalice sunt foarte usoare si se imbina cu nut si feder si se ancoreaza cu platbande de fatada.  Mai mult cosurile astfel conformate au o multime de accesorii functionale (oale de condens, racorduri pe diferite unghiuri, reductii, palarii, etc). Nu uitati insa ca pe langa modul in care sunt conformate si materialul din care sunt fabricate exista si reguli care trebuie respectate pentru ca un cos sa asigure tirajul necesar in eliminarea gazelor arse dar si reguli de amplasare fata diferitele elemente constructive, dar despre asta intr-un alt articol. Asadar, sfatul nostru este sa nu alegeti cosul pentru fum fara a va documenta inainte cu privire la cerintele semineului sau sobei dumneavoastra pentru a vedea daca faceti sau nu alegerea potrivita. Speram ca alegerea unui cos adecvat sa nu fie un proces prea complicat! Surse foto: www.dreamstime.com, www.torange.us, www.bbb.org, www.mybuilder.com. Redactat de: Claudia Gorunescu