Colson Whitehead (n. 1969) este liderul generației de romancieri americani lansați la cumpăna dintre milenii. În 2019 a devenit dublu câștigător al Pulitzer Prize, iar în 2020, cel mai tânăr scriitor căruia Library of Congress i-a decernat premiul pentru întreaga operă. În palmaresul său figurează numeroase alte premii, printre care Whiting Award (2000), Dos Passos Prize (2012), Arthur C. Clarke Award (2017), Orwell Prize (2020), Kirkus Prize (2020). În Trișorii din Harlem, Colson Whitehead își diversifică paleta genurilor abordate și ne propune un thriller de mare suspans, un roman psihologic și unul social. Ray Carner, orfan de mamă de la o vârstă fragedă și fiu al unui infractor înrăit din Harlem, își depășește condiția socială, reușind să obțină o diplomă universitară și să-și încropească propria afacere, ca proprietar al unui magazin de mobilă. Atras, fără voia lui, în tenebrele unor acțiuni ilicite (culminând cu jafuri planificate, crime și răfuieli între bande), Carner pendulează între statutul de familist respectabil, de om onest , și acela de complice al unor interlopi lipsiți de scrupule. Harlemul anilor 1950-1960 ai secolului trecut este reconstituit magistral
Pentru a oferi o experiență de navigare mai bună, site-ul web utilizează cookie-uri tehnice, analitice, de profilare și de la terțe părți. Continuând să navigați pe site-ul web, acceptați utilizarea cookie-urilor. Dacă doriți să aflați mai multe informații sau să renunțați la toate sau la unele dintre cookie-uri.