Povestea captivantă a unor crime în serie, cu ramificații psihologice și sociale nebănuite și o scriitură irezistibilă. Cu forța de a te bântui a unei amintiri oribile, pe cât de înfricoșător, pe atât de real, acest thriller psihologic al lui Joyce Carol Oates dezvăluie povestea uimitoare și complexă a unui criminal în serie și a oamenilor pe care crimele sale îi ating, dar îi și transformă. Oameni precum Matt McBride. Deși au trecut ani de când corpul mutilat al primei victime – o adolescentă drăguță și populară pe care Matt o cunoscuse întâmplător – a fost descoperit în dezolantul ținut mlăștinos Pine Barrens, faptele atroce au continuat să-l tulbure. În prezent, istoria se repetă și o altă tânără atrăgătoare dispare. Nici această victimă nu-i este tocmai străină lui Matt și poate că a cunoscut-o mult mai intim decât are puterea să recunoască.
Pentru a oferi o experiență de navigare mai bună, site-ul web utilizează cookie-uri tehnice, analitice, de profilare și de la terțe părți. Continuând să navigați pe site-ul web, acceptați utilizarea cookie-urilor. Dacă doriți să aflați mai multe informații sau să renunțați la toate sau la unele dintre cookie-uri.