Autorul şi-a propus să înfăţişeze, în lumina adevărului istoric şi pe înţelesul tuturor, cele mai însemnate catastrofe financiare şi pe speculatorii cei mai de seamă - în felul lor - care de multe ori au fost responsabili de evenimentele grave de pe piaţa financiară sau ale economiei. Drumul parcurs trece, de la ciudata manie a lalelelor, care a zguduit Olanda în cel de-al doilea sfert al secolului XVII, peste încercările geniale, dar premature, ale lui John Law şi peste escrocheria londoneză - pe cât de tragică, pe atât de comică - cu Marea Sudului, până la inflaţia de asignate din timpul Revoluţiei Franceze. Apare şi speculatorul din mila Domnului , Joseph Ouvrard, adversarul lui Napoleon I, apoi, pătrunzând în secolul XIX, vedem crizele financiare, sărind dintr-un continent în altul, prima Vinere neagră a Bursei din New York, zguduind viaţa economică a Statelor Unite, iar anii constituirilor oferind învăţăminte - prea uşor uitate iarăşi. Scandalul Panama aruncă lumina lui palidă asupra stărilor din Franţa şi, în sfârşit, Ivan Kreuger, desigur cel mai ciudat dintre toţi speculatorii, îşi clădeşte uriaşul său concern, numai prin falsuri şi înşelătorie
Pentru a oferi o experiență de navigare mai bună, site-ul web utilizează cookie-uri tehnice, analitice, de profilare și de la terțe părți. Continuând să navigați pe site-ul web, acceptați utilizarea cookie-urilor. Dacă doriți să aflați mai multe informații sau să renunțați la toate sau la unele dintre cookie-uri.