Cum mi-am mancat masca

Un fel de jurnal despre cotidianul din imediata noastră apropiere, combinat cu un ficţional jucăuș, absurd-comic, ce se iţește asemenea unei minuni de buzunar în banalitatea realului. Umorul lui Jan Cornelius este unic: nici negru, nici miştocar, ci mai degrabă hiperrealist-absurd, combinând umorul eugenionescian, urmuzian, harmsian cu o (auto)ironie hâtră și hiper inteligentă. Nu e doar umorul mare în ce scrie Jan Cornelius, ci și o tristeţe ușor amăruie cum e ciocolata. Și o planare peste rosturile existenţei noastre însoţită de hohote de râs. Noi vedem zilnic o grămadă de întâmplări, fără să ne dam seama că ele mustesc de umor, dar umoriștii adevăraţi precum Jan Cornelius le văd. Umorul este în ochiul celui care privește. Mircea Cărtăresc