Omul, dacă ascultă freamătul nesfârșitului pe care îl poartă în sine, se simte a fi sensul major al existenţei, regele și încununarea ei; dacă se uită însă la ceea ce se concretizează prin acţiune, prin muncă, prin conștiinţă, se simte înrudit cu insectele a căror existenţă se reduce la o clipă. Este ceea ce ne învaţă Monologul Nopţii din Csongor și Tünde, fragmentul cel mai bine realizat, mai profund și mai autentic sub aspectul exprimării sinelui din lirica lui Vörösmarty. În timp, cu trecerea zilelor răzvrătitei tinereţi , el a reușit să închege în forul său intim o sinteză rezultată din reminiscenţele stoicismului antic, idealurile maghiarimii din vremea sa și umanismul cald al fiinţei sale. Szerb Anta
Pentru a oferi o experiență de navigare mai bună, site-ul web utilizează cookie-uri tehnice, analitice, de profilare și de la terțe părți. Continuând să navigați pe site-ul web, acceptați utilizarea cookie-urilor. Dacă doriți să aflați mai multe informații sau să renunțați la toate sau la unele dintre cookie-uri.