RRP: 29.9 lei
17.94 leiProduct Details
Bunicul lui Carmen și al lui Marco păstrează în pivnița casei sale un secret. În ziua când se hotărăște să-l împărtășească nepoților lui, aceștia descoperă acolo hărți, spade, lunete, busole... un adevărat muzeu de istorie! Molipsiți de entuziasmul bunicului lor, Carmen și Marco își propun să exploreze împreună cu el marile epoci din trecut și să descopere personajele, faptele și invențiile care au făcut istorie. După finalul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite și URSS s-au transformat în cele mai mari puteri ale lumii. Ambele au dorit să-și păstreze influența asupra altor teritorii, așa că, între 1945 și 1989, au încercat să se domine una pe cealaltă. Această perioadă este cunoscută sub denumirea de Războiul Rece, datorită faptului că ambele țări se aflau într-o competiție directă, dar nu au ajuns vreodată să se înfrunte pe un câmp de luptă. În plus, lumea a fost divizată în două blocuri: blocul de Vest, format din aliații Statelor Unite, și blocul comunist, alcătuit din țările susținătoare ale Uniunii Sovietice. Dacă vrei să afli mai multe despre Războiul Rece, însoțește-i pe Carmen și pe Marco în această aventură.Useful links
Carti pentru copii LiteraCarti pentru copii fabricate de LiteraCarti pentru copii Reduceri de la 50%Carti pentru copii Galben mustarCarti pentru copii Galben mustar LiteraYou`ve viewed 48 of 12682 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)