• Vrem sa stim ca sa crestem mari
Vrem sa stim ca sa crestem mari

Vrem sa stim ca sa crestem mari

39.9 lei

Description

Oare o să reușesc în viață? De ce mi-e frică să nu iau note proaste? De ce trăim? De ce se despart părinții mei? O să fiu urât când o să cresc mare? Ce înseamnă frate vitreg? Copiii descoperă lumea și cresc cu ajutorul întrebărilor pe care și le pun lor înșiși și părinților lor. Mai grele, mai ușoare, mai grave, mai amuzante, smulgând un surâs sau o lacrimă, întrebările celor mici sunt tot atâtea ferestre către mintea și inima lor. Carine Simonet, psiholog cu practică îndelungată, le răspunde cu inteligență și tact, dozând cu pricepere seriozitatea și umorul, și construind astfel punți între copiii și părinții cărora le este recomandată această minunată carte. Fiecare întrebare din cartea aceasta este prezentată pe o pagină dublă, iar explicațiile-cheie sunt scoase în evidență cu litere îngroșate. Temele abordate pot fi identificate după culoarea cores­punzătoare din partea de sus a paginii. Între acestea, autoarea acordă o atenție aparte familiei, prieteniei, școlii, sentimentelor, credințelor și temerilor, vieții în societate. La finalul cărții veți găsi indici tematici, organizați după teme majore și cuvinte-cheie. Sunt psiholog și lucrez cu copii ca tine de douăzeci și cinci de ani. Răspunsurile pe care ți le propun sunt cele pe care le-aș oferi și micilor mei pacienți în timpul întâlnirilor noastre. Sunt un punct de plecare, pentru ca fiecare să-și poată găsi propriul răspuns. Pentru ca tu și părinții tăi să continuați să vă puneți întrebări. — CARIN

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer