78900 products
Vedenia

Vedenia

Product Details

Cateva momente mai tarziu, auzi dangatul clopotului din turla bisericii, isi facu cruce si, fara sa vrea, isi aduse aminte de Porunci, dintre care una incepu sa‑i bantuie sufletul: Sa nu ravnesti la casa aproapelui tau, sa nu ravnesti la femeia aproapelui tau, nici la ogorul lui, nici la slujnica lui, nici la boul sau . Zambi cu amaraciune si‑si zise: Dar ce bou si ce slujnica are Rusalin, ce casa, decat o cocioaba, iar eu am un conac, are doua capre pe care le duce la pascut de ata sa nu dea iama in ierburile oamenilor… Apoi, Rusalina…?! De ce sa fie ea femeia unui calic, a unui netrebnic?! Si, daca e sa judeci cu adevar, Rusalina nici nu e pe de‑a‑ntregul femeie, ci e un fel de aratare care mi‑a iesit intamplator in cale. Si‑atunci, intamplarea sa fie vinovata pentru tot ce va fi de acum inainte, doar ea, intamplarea . (Cornel Nistea) CORNEL NISTEA s-a nascut la 6 august 1939 in satul Valea Larga, comuna Salciua/Alba, intr-o familie de tarani mijlocasi cu sase copii. Emotional, copilaria ii va fi puternic marcata mai intai de drama ultimilor ani de razboi, de agresivitatea cu care s-a instaurat dictatura comunista, impunerea cotelor, seceta din anii 1946/47 si esecul scolar din clasa intai din cauza relelor tratamente ale invatatorului. Adolescentul rebel va esua repetat la liceul din Baia de Aries, dupa care urmeaza o scoala silvica in Campeni, la absolvirea careia este repartizat sa munceasca la Ocolul Silvic din Aiud, unde va urma cursurile liceului seral. Cum locuieste intre gara si puscarie, este impresionat de convoaiele de detinuti politici dusi cu lanturi la maini si la picioare spre celebra inchisoare de aici, dar si de zgomotul carutelor ce duc noaptea detinutii decedati sau ucisi in cimitirul fara cruci. In anul 1960, participa la un concurs national de literatura la care ia locul doi pe tara, moment care il face sa se decida sa urmeze Filologia. Astfel, intre anii 1962 si 1967 frecventeaza cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Dupa stagiul militar va fi patru ani inspector la Comitetul de Cultura si Arta al judetului Alba. Eliminat din sistem, reintra in invatamant, face o naveta grea, dar citeste mult, scrie literatura si incepe sa publice in revistele literare. Locuieste la Alba Iulia. Debuteaza tarziu, in 1979, simultan, in revistele Vatra si Luceafarul, ca in anul 1984 sa-i apara la Editura Cartea Romaneasca primul volum de proza scurta, Focuri in septembrie, drastic subtiat de cenzura comunista pe motiv ca ar scrie o literatura dusmanoasa . Cum i se atrage atentia sa aiba grija ce scrie, traieste cu teama ca este urmarit de Securitate, ceea ce il inhiba si timp de cativa ani nu va mai scrie si publica nimic. Dupa decembrie 1989, odata cu aparitia revistei Discobolul, la care este redactor, se resusciteaza, scrie peste 300 de articole de presa si retipareste volumul de debut cu prozele eliminate de cenzura sub titlul Papagalii mei adorati. In anii urmatori publica romanele Inocenta sarpelui (2000), Ritualul bestiei (2008) si Intalnirile mele cu Orlando (2012). Tipareste mai multe volume de proza scurta intre care: Ultimul in eden (2014), Vanzatorul de apa colorata (2015), Ieri a fost duminica (2016), Iar nimic in cutia postala. Schite, nuvele, povestiri (2019) – volum premiat de Uniunea Scriitorilor din Romania. Mai semneaza un volum de publicistica literara, Caseta cu paradoxuri (2010), iar in anul 2013 tipareste 450 de pagini de Jurnal. 1977-1984
78900 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review