Product Details
Lucrarea de fata, elaborata de un colectiv de specialisti condus de profesorul universitar Liviu Voinea, Viceguvernator al Bancii Nationale, recupereaza pentru memoria colectiva izvoarele fundamentale cu indicatorii economici de baza ai economiei romanesti valabili pentru secolul trecut de la Marea Unire. Aceste surse esentiale, dincolo de relativismul lor, se constituie in serii de date absolut necesare interpretarii corecte a evolutiei economice a tarii. Conform unei teorii lansate cu peste o suta de ani in urma de marele istoric A.D. Xenopol, faptele istorice decurg unele din altele si, prin legaturile cauzale dintre ele, se inlantuie in serii istorice , ceea ce constituie esenta continutului si derularii existentei umanitatii. Cartea aceasta nu ne obliga sa acceptam teoria istoriei preconizata de ganditorul roman, dar ne indeamna sa scriem istoria economica in cunostinta de cauza, ghidandu-ne dupa marturiile concrete pastrate. Meritul demersului consta nu numai in ineditul sau, ci si in temeinicia ideii de a porni de la documente pentru judecatile de valoare facute in legatura cu economia Romaniei, ceea ce poate sa inscrie istoria economiei romanesti pe fagasul istoriei economiei europene si universale.Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, Presedintele Academiei RomaneAceasta carte importanta a Viceguvernatorului Voinea pune evolutia economiei romanesti in perspectiva istorica. Prezentarea pentru prima data a seriilor de timp de 100 de ani, va permite tuturor celor interesati sa inteleaga mai bine economia Romaniei si sa invete din lectiile trecutului.Anthony De Lannoy, Director Executiv, Fondul Monetar InternationalLiviu Voinea a umplut cu migala golurile din istoria economica a Romaniei de dupa 1918. Munca sa ii va ajuta pe romani sa vada mai clar calea de urmat si sa evite capcana venitului mediu in care au cazut atatea natiuni promitatoare. Indermit Gill, profesor la Duke University si coautor al conceptului capcana venitului mediu Aceasta lucrare este de importanta uriasa pentru economisti si istorici, dar si pentru intelegerea colectiva a modului in care s-a dezvoltat economic Romania in diferite perioade politice. Viitorii decidenti politici ar face bine sa citeasca aceasta carte!Jeroen Dijsselbloem, fost Presedinte al Eurogrupului (2013-2018), fost Ministru de Finante al Olandei (2012-2017Useful links
Carti PublicaCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti Albastru navyCarti Albastru navy PublicaYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)