Product Details
Intr-o cămăruță din Gorizia - oraș din nord-estul Italiei, întotdeauna la graniță și adeseori nesigur de apartenența sa teritorială -, Haya Tedeschi, bătrână, singură și înconjurată de fotografii vechi și tăieturi din ziare, așteaptă să-și reîntâlnească fiul răpit de lângă ea în urmă cu șaizeci și doi de ani. Tatăl lui e ofițerul SS Kurt Franz, iar copilul lor s-a născut ca să facă parte din proiectul Lebensborn, prin care Himmler năzuia să vadă Germania curățată din punct de vedere rasial. Meditația Hayei asupra istoricului familie sale - familie de evrei asmilitată de catolicism - se întrepătrunde neîndurător cu masacrul evreilor italieni în lagărele de concentrare. Prin căutarea obsesivă a fiului pierdut, descoperă fotografii, hărți, versuri, mărturii înregistrate la procesele de la Nürberg, interviuri cu evreii celei de-a doua generații de după Holocaust, precum și relatări ale celor care au asistat la atrocitățile ce se desfășurau în urmă cu șase decenii chiar sub ochii ei, pe atunci prea naivi să le vadă.În paralel cu povestea ficțională a familiei Tedeschi, cartea urmărește istoria reală a portului Trieste de la sfârșitul Imperiului Habsburgic până la punerea în funcțiune a lagărului de concentrare de la San Sabba în 1943, traversând fascismul anilor 1920 și ocupația nazistă care a urmat și devenind o contribuție zguduitoare la literatura istorică despre secolul XXUseful links
Carti Grupul ArtCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti rosuCarti rosu Grupul ArtYou`ve viewed 48 of 76235 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)