RRP: 59 lei
50.15 leiProduct Details
Am pus în cartea asta toată știința mea, toate căutările și înțelegerile mele din ultimii ani – mulți, de studiu, și mai puțini, dar foarte intenși, de practică terapeutică (am lucrat cu aproape o mie de oameni în taberele și atelierele mele), dar și munca mea cu mine din tot acest timp. Nu pretind că înțelegerile mele sînt cele adevărate sau că ce a funcționat pentru mine și oamenii cu care am lucrat poate funcționa și pentru tine. Nu sînt un guru și, te rog, oricine ai fi, cititorule, ia cu beneficiu de inventar tot ce vei găsi în cartea asta. Îndoiește‑te, verifică cu tine, în interiorul tău, dacă ți se potrivește ce citești. E în regulă dacă nu. Peste ani, toate astea ar putea suna oricum altfel, datorită modului în care înțelegem, studiem, descoperim lucrul cu psihicul uman – iar eu știu că pot greși acum sau avea înțelegeri parțiale, însă mai știu și că, așa cum sînt, înțelegerile mele pot ajuta pe cineva, poate chiar pe tine, să nu te mai simți singur, defect, de nereparat. Sper ca, la finalul acestei cărți, prin crăpăturile ființei tale să intre lumina despre care vorbește Cohen și să simți că nu e nimic fundamental în neregulă cu tine sau cu lumea, așa cum zice titlul acestei cărți. Am scris cu multă iubire și multă compasiune cartea asta: în primul rînd pentru mine, apoi pentru fiecare om care o va citi, pentru istoricul lui personal, mai mult sau mai puțin traumatic, pentru greul pe care îl duce în spate, pentru adaptările și strategiile la care a fost nevoit să recurgă pentru a supraviețui. Și cu multă încredere în viață și în capacitatea noastră umană de a ne regenera, de a fi bine, de a continua să creștem. - Petronela RotaUseful links
Carti TreiCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti MaroCarti Maro TreiYou`ve viewed 48 of 78909 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)