RRP: 35 lei
29.9 leiProduct Details
Sandplay reprezintă o abordare terapeutică eficientă şi accesibilă de vindecare a persoanei în întregul ei. Bazându-se pe vaste cunoştinţe de mitologie şi folclor, dar mai cu seamă pe dezvoltările analizei jungiene, autoarea explică felul în care imaginile în nisip contribuie la autoreglarea psihicului, iar interpretarea simbolurilor spaţiale ajută la clarificarea şi depăşirea blocajelor interioare. La fel ca pictura, analiza viselor sau imaginaţia activă, modelarea în nisip are meritul de a aduce într-un spaţiu imaginar procese inconştiente şi emoţii nespuse, care sunt mult mai greu de accesat în urma unei simple cure prin vorbire . Prin coimplicarea trup şi suflet în jurul cutiei cu nisip, analistul şi pacientul obţin o imagine concretă a evoluţiei relaţiei terapeutice, dar mai ales descătuşează capacitatea pacientului de autovindecare.Volumul include o serie de istorii de caz, dar şi ilustraţii fotografice şi sfaturi practice pentru psihologii care sunt tot mai interesaţi de metoda sandplay. Pe lângă virtuţile sale vindecătoare, terapia prin jocul cu nisip serveşte şi diagnosticării, putând fi utilizată atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Tehnica jocului cu nisip i se potriveşte lui Ruth Ammann ca o mănuşă. (Verena Kast)Ruth Ammann, analistă jungiană, s-a format sub îndrumarea Dorei Kalff, creatoarea terapiei prin jocul cu nisip. Este formatoare la Institutul Jung din Zürich. A mai publicat cărţi despre simbolistica grădinii şi caseiUseful links
Carti TreiCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri TreiYou`ve viewed 48 of 76524 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)