Product Details
O lectură incitantă despre cel mai puternic ordin militar din lumea medievalăCu o prefață semnată de Umberto Ecoo, lucrarea Barbarei Frale ne oferă informații noi, revoluționare, despre Cavalerii Templieri, după șapte secole în care istoria acestui ordin a îmbrăcat cele mai fascinante forme în imaginația populară.La apogeul său, Ordinul Cavalerilor Templieri rivaliza, ca putere economică, influență politică și forță militară, cu regatele Europei. Până când Filip al IV-lea al Franței a decis să îl elimine și i-a selectat pe inchizitorii capabili să îi ducă planurile la îndeplinire. Au adunat astfel tot felul de zvonuri fanteziste despre membrii ordinului, alcătuind un mozaic teribil: crime, depravare, erezii de nerostit, corupție, la care s-au adăugat și acuzații de homosexualitate. Din însărcinarea inchizitorilor, autoritățile statului i-au arestat și torturat pe suspecți, iar în 1314 ultimul mare maestru al ordinului a fost ars pe rug.De-a lungul vremii, diverse scrieri – de la lucrări istorice împletite cu fantezia, până la romane senzaționaliste – au perpetuat zvonurile care le-au adus templierilor sfârșitul. Așa au ajuns aceștia personaje principale în narațiuni incredibile despre practici secrete, secte gnostice, frății satanice sau masoni iluminați. S-a spus inclusiv că după desființarea ordinului templierii ar fi intrat în clandestinitate, continuându-și activitățile, ba chiar aflându-se și acum printre noi. Dar, așa cum punctează Ecco, cartea de față a apărut ca un erudit și bine-venit antidot la aceste fraude literare.Barbara Frale analizează evoluțiile religioase, socioculturale și politice care au dat naștere Ordinului Templierilor. Relatează apoi ascendența lor remarcabilă, numeroasele realizări, și surprinde lupta pentru dominație dintre biserică și stat, cea care va provoca, în final, spectaculoasa lor prăbușire. Ceea ce diferențiază expunerea sa de alte cărți cu același subiect este descoperirea uluitoare pe care a făcut-o în Arhivele Secrete ale Vaticanului. Autoarea a găsit și a studiat Pergamentului Chinon, un document considerat multă vreme pierdut, care reprezintă înregistrarea scrisă a judecării conducerii templiere de către reprezentanții personali ai papei. Conține detalii despre ceremonia secretă de inițiere a ordinului, care alimentase un mare scandal. Mai important, relevă că marele maestru și alți templieri de rang înalt au fost găsiți nevinovați de acuzațiile de erezie, fiind absolviți de acuzele mai puțin serioase de către autoritatea apostolică și reintegrați pe deplin în comunitatea catolică. Istoricii au considerat că templierii nu se făceau vinovați de acuzațiile ce le fuseseră aduse de Filip al IV-lea, dar mulți alți oameni din afara mediului academic îi suspectau încă de erezie și de ocultism. Pergamentul Chinon reprezintă dovada definitivă și incontestabilă a nevinovăției templierilor și ar trebui să pună capăt pentru totdeauna acestor speculații. Barbara Frale, savant și istoric, specializată în Arhivele Secrete ale Vaticanului, (...) și-a dedicat ani de cercetări și scrieri pe această temă. Este o lucrare pe care am așteptat-o, o lectură excelentă și incitantă, susținută de documente istorice solide. – Umberto EccUseful links
Carti Grupul AllCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri Grupul AllYou`ve viewed 48 of 79022 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)