• Sufletul banilor
Sufletul banilor

Sufletul banilor

42.5 lei

Description

Sufletul banilor este o carte care are potențialul de a schimba radical și pozitiv felul în care privim, abordăm, facem, cheltuim, oferim și gândim despre bani. Autoarea tratează un subiect care ne preocupă pe toți, banii, și îl transformă într-o învățătură spirituală cu enormă valoare practică.Această carte eliberatoare ne arată că examinarea atitudinilor pe care le avem față de bani – modul în care îi facem, îi cheltuim și-i dăruim – oferă o perspectivă surprinzătoare asupra vieții noastre. Prin povești personale și sfaturi practice, Lynne Twist ne cere să descoperim relația pe care o avem cu banii, să înțelegem modul în care îi folosim și, evaluându-ne valorile umane esențiale, să ne aliniem relația cu acestea la obiectivele dorite. Procedând astfel, ne putem transforma viața. Sufletul banilor este cartea despre prosperitate financiară care a avut cel mai mare impact asupra mea. Nu mi-am imaginat că din relația cu banii aș avea atât de multe lucruri de învățat despre mine și despre cum funcționează lumea. Plină de revelații, de exemple definite de umanitate și bogată în idei ingenioase, aceasta este cartea care mi-a transformat pentru totdeauna modul de raportare față de bani. Merită citită și recitită, an de an! — Gáspár György, psihoterapeut, autorul cărții Suflete de sticlă, bestseller naționa

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer