RRP: 79.9 lei
23.97 leiProduct Details
În Strategia. O istorie completă, Lawrence Freedman imortalizează lunga istorie a gândirii strategice, într-o relatare consistentă și profundă a modului în care aceasta a ajuns să influenţeze fiecare aspect al vieții noastre.În inima strategiei se află întrebarea dacă este posibil să ne manipulăm și să ne modelăm mediul mai degrabă decât să devenim victimele forțelor aflate dincolo de controlul nostru. Freedman ne demonstrează că impredictibilitatea inerentă a acestui mediu supus evenimentelor întâmplătoare, eforturilor oponenților noștri și pașilor greșiți făcuți de prieteni oferă strategiei provocările și dramatismul necesare. Armate, corporații și națiuni schimbă rareori un stadiu al lucrurilor cu altul, croindu-şi drum printr-o serie de stări, nici una nefiind chiar cea anticipată. Procesul solicită mereu o reevaluare a strategiei originale, ca şi a obiectivului final, imaginea acesteia fiind una fluidă și flexibilă, guvernată de punctul de început, nu de cel final.O recapitulare strălucită a celor mai importante teorii ale strategiei din istorie, de la David și șiretenia cu care l-a învins pe Goliat la utilizarea modernă a teoriei jocurilor în economie, acest volum adună laolaltă o muncă intelectuală de o viață.Lawrence Freedman este profesor la King’s College, în Londra, din 1982. Ales membru al Academiei Britanice în 1995 și înnobilat în 1996, a fost numit istoric oficial al campaniei din Insulele Falkland, în 1997, iar din 2009, este raportor oficial privind Războiul din Irak. Profesorul Freedman a scris numeroase lucrări despre strategia nucleară și Războiul Rece și este un cunoscut comentator al problemelor de securitate contemporane. Cartea lui, A Choice of Enemies: America Confronts the Middle East, a cucerit, în 2009, Premiul Lionel Gelber și medalia Ducelui de Westminster pentru literatură militară.Useful links
Carti LiteraCarti fabricate de LiteraCarti Reduceri de la 50%Carti MaroCarti Maro LiteraYou`ve viewed 48 of 76187 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)