Product Details
Imagine coperta I: Autobiografie, de Ștefan J. Fay, 1965 Scriitorul Ștefan J. Fay (1919-2009) a fost un prozator și genealogist, care a lăsat culturii române o operă narativă diversă, de la reportaje, povestiri, nuvele, până la romane, memorii și cronologii. Monografia de faţă, prima consacrată acestui autor, apărută cu ocazia Centenarului nașterii sale, îi conturează personalitatea complexă, avatarurile biografice și diversitatea creaţiei originale. Sunt prezentate aspecte inedite ale creaţiei lui Ștefan J. Fay, precum vocaţia sa poetică, epistolară sau cea de traducător. De asemenea, pentru prima oară este analizat Dosarul de Securitate al scriitorului, relevant mai ales pentru metodele de lucru folosite de acea instituţie. Dincolo de prezentul volum, istoria literară mai rămâne datoare acestui scriitor cu o ediţie însumând toate eseurile, interviurile sau recenziile sale, risipite prin reviste, precum şi cu un volum cu cele peste 2.000 de scrisori nepublicate încă, aflate în arhiva familiei. Viaţa acestui scriitor longeviv (a trăit 90 de ani) este ea însăși una de roman, căci a fost baron, apoi șomer, pictor de biserici, normator sau bibliotecar. Prozatorul avea o ascendenţă paternă ilustră, de câteva secole, originară din Franţa. Dinspre mamă, el se trăgea dintr-o cunoscută familie nobiliară din Ardeal. Istoria familiei scriitorului este de-a dreptul fascinantă, cu baroni, prinţi și conţi, cu episcopi şi cavaleri cruciaţi, cu viteji cuirasieri și un Principe al Transilvaniei. La 76 de ani, Ștefan J. Fay se mută la Paris şi apoi la Nisa, unde locuia fiul său și unde, din 2009, avea să-și doarmă somnul de veci, în ţărâna strămoșilor săi. Se închidea, în felul acesta, cercul deschis de înaintașii lui, în urmă cu nouă secoleUseful links
Carti scoala ardeleanaCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri scoala ardeleanaYou`ve viewed 48 of 78905 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)