• Stapanul umbrelor - zorii razboiului
Stapanul umbrelor - zorii razboiului

Stapanul umbrelor - zorii razboiului

47.6 lei
This product is no longer for sale, you will be redirected to similar products in 15 seconds

Description

Continuând intriga romanului Trezirea, volumul Zorii războiului încheie seria Stăpânul umbrelor aducând împreună toate personajele îndrăgite din primul volum într-o confruntare pe viață și pe moarte cu Umbrele care amenință să distrugă lumea. Explorând magia din Regatul Khale dar și pericolele din Lumea de Dincolo, cititorii se vor confrunta cu situații nebănuite și descoperiri incredibile, care le vor trezi toate simțurile și le vor stârni imaginaţia. Vei fi transportat (din nou) într-un loc unde binele și răul se înfruntă în lupte epice, iar eroii trebuie să aleagă între a rămâne fideli cauzei lor sau a ceda în fața unui inamic imposibil de învins. Ana-Maria Negrilă ne invită, așadar, să luăm parte la o ultimă aventură într-un tărâm fascinant, plin de pericole și intrigi întortocheate, creaturi și locuri uimitoare, dar și amenințări necunoscute și terifiante. De la peisaje sălbatice și fortărețe impunătoare, la sate pitorești, pline de mister, și catacombe mai vechi decât timpul, lumea din Khale este atât de reală și vie, încât te vei simți ca și cum ai fi acolo. Dar nu vei porni la luptă neînsoțit și nici nu vei înfrunta Umbrele de unul singur, căci toți eroii noştri vor fi alături de tine, la fiecare pas, îndemnându-te parcă să dai pagină după pagină pentru a ajunge la un deznodământ care îi va surprinde pe mulți. Reîntâlnirea cu războinicul Neel și demonul Ellore, nomenclatoarea Larneea, mediatorii Garen și Tallen, regina Sedara și regele Caan sau himera Crato le va umple sufletele de bucurie celor care au pornit în această călătorie fantastică acum câțiva ani. Iată, așteptarea a luat sfârșit. Aveți acum ocazia să redescoperiți o lume dragă, populată de vechi prieteni, dar și de noi dușmani. Așa cum ne-a obișnuit Ana-Maria deja, și aici fiecare personaj luptă pentru supravieţuire, putere, libertate sau răzbunare, iar fiecare acţiune are consecinţe neașteptate și complexe. Fiecare dintre eroi sau antieroi are secrete care pot schimba soarta războiului, iar trădarea, conspirațiile, intrigile politice și manipularea sunt la ordinea zilei. Nici poveștile de dragoste nu sunt uitate, ițele unora dintre ele complicându-se sau rezolvându-se, fermecător sau dureros, cum numai Ana-Maria poate scrie. Mai mult decât un roman, volumul Stăpânul umbrelor: Zorii războiului este o experienţă plină de suspans și adrenalină, iar cititorii vor rămâne captivați pe vecie de stilul inconfundabil al autoarei, de complexitatea poveștii și de umanitatea profundă a personajelor, chit că sunt oameni sau demoni, suflete captive între lumi sau doar himere. Palpitant, plin de răsturnări de situaţie și mereu surprinzător, romanul Zorii războiului încheie seria Stăpânul umbrelor perfect, ca nota finală a unei simfonii grandioase, trăgând astfel cortina peste un multivers uluitor și o istorie post-umană excepțională în profunzimea ei

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer