RRP: 49.9 lei
44.9 leiProduct Details
Suntem în 1873. Într-o sală întunecată a unui castel abandonat de la periferia Parisului, începe o ședință de invocare a spiritelor. Ședința e condusă de cea mai celebră spiritistă a vremii, Vaudeline D’Allaire, care are o predilecție pentru a chema victimele crimelor, să afle cine le-a răpit viața. Desigur, D’Allaire e foarte apreciată atât de familiile în doliu, cât și de anchetatorii crimelor. Lenna Wickes a venit la Paris să studieze arta spiritismului cu D’Allaire, dar motivul ei real e altul: își dorește să descopere cine a ucis-o pe sora ei Evie. Spre deosebire de Evie, o împătimită a artelor oculte, Lenna are o gândire bazată pe logică și rațiune, prin urmare, se îndoiește de existența vieții de apoi și de abilitatea celor vii de a interacționa cu spiritele morților. O scrisoare cu chenar negru o invită pe D'Allaire în Anglia, la sediul Societății Londoneze de Spiritism. Lenna o însoțește, sperând că va primi răspunsuri legate de Evie. În timp ce investighează o crimă care ține prima pagină a ziarelor vremii, cele două femei descoperă câteva dintre cele mai sinistre secrete ale bărbaților influenți ai vremii, iar adevărul le pune într-un pericol pe viață și pe moarte. Explorează atmosfera stranie și enigmatică a Londrei victoriene în acest roman gotic și întunecat, plin de suspans, de tensiune și de senzualitate subtilă, în timp ce amenințarea se împletește cu o poveste ambiguă despre iubire și dorință. Reviews: Spațiile misterioase descrise de Penner și energia întunecată pun în valoare dezvăluirile acestui roman de investigație din Londra victoriană. – School Library Journal Mi-a plăcut mult modul misterios în care vestita spiritistă Vaudeline și ucenica ei Lenna sunt treptat absorbite de moartea misterioasă a domnului Volckman, prietenul lui Vaudeline și președintele Societății londoneze de spiritism, un grup format exclusiv din bărbați. Ambele femei au motive să afle adevărul. Vaudeline luptă pentru reputația spiritismului, în timp ce activitatea Societății trezește zvonuri suspecte. Lenna vrea să afle cine a ucis-o pe sora ei Evie (fostă ucenică a lui Vaudeline). Și în timp ce ancheta evoluează, Lenna descoperă lucruri neașteptate despre sine. – The Library Ladies Am savurat această poveste victoriană cu o atmosferă intensă, care redă atât de bine pasiunea pentru spiritism specifică perioadei. – The Bashful Bookworm În timpul ședințelor de spiritism, o atmosferă intensă, gotică, infuzează narațiunea în moduri deopotrivă fascinante și înfiorătoare. Cititorii vor savura multiplele răsturnări de situație ale acestui roman polițist supranatural. – Historical Novel Society O proză senzuală, scrisă cu un suspans irezistibil, Societatea Londoneză de Spiritism explorează linia difuză dintre realitate și iluzie, și dezvăluie riscurile cumplite la care se expun femeile pentru a-i răzbuna pe cei dragi. – BookLover Book Reviews Când crezi că poți anticipa finalul, cartea mai aduce o întorsătură de situație care te lasă fără cuvinte. – Reading Reality Credeam că Sarah Penner nu-și poate depăși romanul epic de debut, The Lost Apothecary; dar ea a revenit cu acest volum fascinant. Cititorii vor savura această poveste ocultă plină de suspans, pe măsură ce sunt atrași într-o lume care nu se compară cu nimic altceva. – Pam Jenoff, scriitoare.Useful links
Carti AlteleCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti Galben mustarCarti Galben mustar AlteleYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)