Product Details
La începutul anilor ᾿90, numeroase familii din Heillange - un oraș ficțional plasat de Mathieu în nord-estul Franței, la granița cu Luxemburgul - devin victime ale dezindustrializării văii, o realitate care pentru mulți înseamnă șomaj, lipsa perspectivei și alunecarea într-un paseism naționalist. În acest peisaj, din care nu lipsesc violența domestică, dependența de alcool, ranchiuna la adresa migranților și plictisul, se despind figurile a trei adolescenți - fiul unui fost muncitor în uzină, fiica unui parvenit din clasa de mijloc și fiul unui migrant nord-african. Cei trei se întâlnesc în circumstanțe nu dintre cele mai fericite, iar consecințele faptelor pe care le comit din teribilism adolescentin îi vor urmări și în viața adultă. Pe parcursul a șase ani suntem matorii evoluției lor și ai situațiilor care adâncesc sau estompează diferențele de clasă. Dincolo de problemele privind fracturile socio-culturale și umilințele care decurg de aici, Mathieu își îndreaptă atenția către viața emoțională a protagoniștilor săi, descoperirea sexualității, manifestarea furiei și efortul de a se decontamina de trecut. Heillange își poate găsi corespondentul în multe orașe periferice uitate de lume și, păstrând proporțiile, ar putea aminti de anii învolburați din România de după RevoluțieUseful links
Carti Grupul ArtCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri Grupul ArtYou`ve viewed 48 of 76217 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)