Product Details
Roman nominalizat la Pulitzer Prize şi la National Book AwardPrimul volum din seria Zuckerman înlănţuitScriitorul fantomă este primul roman al lui Philip Roth narat de Nathan Zuckerman, unul dintre alter egourile ficţionale ale autorului, şi cel care inaugurează seria Zuckerman înlănţuit. În anii 1950, Nathan Zuckerman, scriitor în devenire îndrăgostit de Marile Cărţi ale omenirii, dar care şi‑a dezamăgit deja familia din cauza detaliilor autobiografice din scrisul său, îşi vizitează idolul, pe E.I. Lonoff, scriitor de origine rusă şi maestrul absolut al literaturii americane, în viziunea lui, retras acum la ferma sa din New England. Aici Zuckerman o cunoaşte pe Amy Bellette, o tânără fermecătoare refugiată din Europa care se dovedeşte a fi o fostă studentă şi posibil amantă a lui Lonoff. Cu imaginaţia sa debordantă, Zuckerman se întreabă dacă tânăra nu cumva este chiar victima exemplară a persecuţiilor regimului nazist. O posibilitate care i-ar putea schimba definitiv viaţa. Iată încă o dovadă că Roth poate să facă orice cu literatura. Forţa lui narativă – capacitatea de-a încânta cititorul atât prin poveste, cât şi prin felul în care spune povestea – e impresionantă. (The Washington Post) N-a fost nevoie să citesc decât două fraze la începutul cărţii ca să-mi dau seama că mă aflu încă o dată pe mâna unui scriitor extraordinar de înzestrat. (The New York Review of Books) Opera variată şi incitantă a lui Philip Roth îşi păstrează locul prestigios în literatura contemporană a lumii. (Norman ManeaUseful links
Carti PoliromCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri PoliromYou`ve viewed 48 of 76465 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)