Product Details
Dacă n-aș fi fost ispitit ani la rândul de amintirile bunicilor mei, de muzica ademenitoare a colinelor calcaroase smălțuite cu numeroase bolfuri de piatră, pe care Dumnezeu a desenat nesfârșite troașe cu ierburi, păduri de stejari și de carpeni, dacă nu m-ar fi urmărit din copilărie și până târziu la senectute fabuloasele povești despre lumea aurului, cu vâlve și holoangări și, în mod deosebit, vălul de tristețe pe care Primul Război Mondial l-a așternut peste satul Măgura Bulzeștilor în care au ființat înaintașii mei, poate că nu aș fi scris această carte. Prin Răstoaca mi-am propus să creionez atmosfera acestei mici așezări montane de dinaintea, în vremea măcelului și de după, ca și firea, blândețea oamenilor, iubirile acestora, miroznele câmpurilor jilave, poeticitatea răsăriturilor și apusurilor de soare pe bolta austerelor măguri. Toate cu aura lor de baladă, tușată de dramatismul unor întâmplări ce nu se vor șterge niciodată din memoria locurilor, a oamenilor care au dăinuit și mai dăinuie pe aceste țarini de piatră. Aș fi foarte mulțumit ca cele trei sute și ceva de pagini cu pendulări între real și ficțional să producă o cât de fulgurată plăcere celor care le vor citi. (Gheorghe JurcăUseful links
Carti scoala ardeleanaCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri scoala ardeleanaYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)