RRP: 33.97 lei
33.02 leiProduct Details
Dr. DAVID J. SCHWARTZ 19271987 se numără printre clasicii literaturii moti-vaționale, iar cărțile sale au devenit bestselleruri imediat după publicare. Cariera sa de orator, înce- pută într-o modestă școală de țară, a cunoscut o ascensiune impresionantă. Dr. Schwartz a ținut peste 3 000 de seminare despre vânzari și management, a activat ca profesor la Universitatea de Stat Georgia din Atlanta și a fost fondatorul și președintele companiei Creative Educational Services, o firmă de consultanță specializată în dezvol-tarea personală a liderilor.Alege-ți un scop important!Unii oameni aleg să conducă, alții, să-i urmeze pe cei dintâi. Alege să te numeri printre cei care conduc!În cadrul cercetărilor pe care le-a făcut pentru această carte, dr. Schwartz a intervievat lideri din diferite domenii de activitate, iar concluziile la care a ajuns au schimbat mentalitatea a milioane de cititori din întreaga lume. Ceea ce a pornit de la o intuiție s-a dezvoltat într-o concepție coerentă asupra fericirii personale. Succesul imens pe care îl au doar câțiva, spune dr. Schwartz, nu se datorează doar inteligenței, educației sau norocului. La baza lui stă o putere interioară, pe care au cunoscut-o marile personalități istorice și pe care o poți descoperi și folosi și tu urmând câțiva pași simpli. O lectură accesibilă, cu principii clar formulate și un ton contagios de entuziast, bestsellerul Puterea magică a gândului a rămas, de-a lungul timpului, un reper fundamental în literatura motivațională.De ce unii reușesc, iar alții nu?Ce au unii, și nu au ceilalțiUseful links
Carti Curtea VecheCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri Curtea VecheYou`ve viewed 48 of 76198 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)