RRP: 65 lei
55 leiProduct Details
Psihologia Sinelui, întemeiată de Heinz Kohut, este una dintre cele mai importante orientări din psihologia, psihoterapia și psihanaliza contemporană. Pornind de la tulburările narcisice de personalitate, frecvente în clinica sa din America anilor ’50, Kohut se distanțează de teoria pulsiunilor elaborată de Freud pe baza tratării nevrozelor, foarte răspândite în Europa începutului de secol. În centrul psihologiei sinelui se va afla linia narcisică a dezvoltării psihice, pe care Kohut o consideră prioritară. Sinele, obiectele sinelui, oglindirea, transferul narcisic iau locul principalelor concepte freudiene. Importantele modificări teoretice se concretizează în înnoiri ale tehnicii, între care privilegierea empatiei în raport cu interpretarea se situază pe primul plan.Sintetizând întreaga concepție a lui Kohut, prelegerile interactive susținute de el la Chicago la mijlocul anilor ’70 se adresează psihoterapeuților, psihiatrilor, psihologilor, precum și tuturor celor interesați de cunoașterea de profunzime a omului.Heinz Kohut (1913–1981), psihiatru și psihanalist, a predat la Universitatea din Chicago și a fost președinte al Asociației Americane de Psihanaliză și vicepreședinte al Asociației Psihanalitice Internaționale. Cărțile sale cele mai importante sunt: The Analysis of the Self (1971), The Restoration of the Self (1977) și How Does Analysis Cure? (1984).Paul Tolpin şi Marian Tolpin sunt psihanaliști formatori și supervizori la Institutul de Psihanaliză din ChicagoUseful links
Carti TreiCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri TreiYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)