Product Details
Casa Albă reprezintă mai mult de două secole de istorie prezidențială, care se putea încheia pe 11 septembrie 2001 dacă un al patrulea avion deturnat de teroriști ar fi lovit-o. George Washington, Părintele Fondator și primul mare mason al Americii, nu a locuit însă niciodată aici. Despre el rămân poveștile legate de ciudatele sale proteze dentare și alte legende despre personajul pe care un medic nebun a vrut să-l transforme în zombie... Cu ocazia primirii a 49 de laureați ai Premiului Nobel, în anul 1962, John Fitzgerald Kennedy a făcut o referire la Thomas Jefferson și la acei savanți spunând: Cred că această adunare este cea mai extraordinară colecție de talente și de cunoștințe umane care a fost vreodată adunată în Casa Albă, cu excepția posibilă a momentelor când Thomas Jefferson lua masa de unul singur ... Abraham Lincoln nu și-a putut încheia mandatul prezidențial, dar, în urma lui, rămân nu doar misterele unui asasinat ci și cele ale unei biografii controversate. Cât îl privește pe Theodore Teddy Bear Roosevelt, poate fi evocată viața epuizantă a unui cowboy școlit , care a rămas chior după un meci de box disputat chiar la Casa Albă, acesta fiind locul de unde vărul său, Franklin Delano Roosevelt, l-a bătut pe Hitler stând în căruciorul pe rotile. Tot aici au locuit Harry S. Truman, omul care a luat decizia folosirii bombelor atomice, Dwight David Eisenhower (marele soldat Ike ) sau Richard Nixon, singurul președinte american care a fost obligat să-și dea demisia (după Afacerea Watergate). În schimb, Bill Clinton, protagonistul celor mai celebre scene de amor din Biroul Oval, a scăpat cu basma curată , deși acea rochie pătată a Monicăi Lewinski nu a putut fi spălată niciodată. ...Și, totuși, unde s-a născut Barack Hussein Obama?!? Useful links
Carti Universul JuridicCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti NegruCarti Negru Universul JuridicYou`ve viewed 48 of 78900 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)