76502 products
Pasiunea + Un altfel de Romeo

Pasiunea + Un altfel de Romeo

RRP: 98 lei

65 lei

Product Details

PasiuneaCe faci când cel de la care nu așteptai nimic devine, dintr-o dată, bărbatul pentru dragostea căruia te vei lupta cu toate puterile?Colton mi-a furat inima. Nu mă așteptam să se întâmple, nu mi-am dorit asta, dar, când a intrat în viața mea, mi-a trezit în suflet sentimente pe care le crezusem moarte pentru totdeauna și o pasiune de care nici măcar nu mă credeam capabilă.Rylee a căzut dintr-un depozit direct în viața mea și de atunci nimic nu a mai fost la fel. A rămas aici și încă luptă pentru mine fără teamă de întunericul care mă bântuie. Nu am niciun dubiu că dintre noi doi, ea e sfânta, iar eu sunt păcătosul.Cum se face că singurul lucru pe care niciunul dintre noi nu l-a dorit – acea noapte fatidică – ne-a făcut pe amândoi să luptăm atât de mult unul pentru altul?Colton îmi taie respirația, îmi oprește inima în loc și mă readuce la viață cu o simplă atingere. Dar cum pot iubi un om care nu îmi permite să-i văd sufletul complet, fiind prea înspăimântat să-și înfrunte demonii, prea orgolios să mă lase să-l ajut? Mă îndepărtează pentru că nu vrea să descopăr secretele trecutului său plin de umbre, de durere, de traume. Îl iubesc, îmi doresc să am răbdare, să am puterea de a ierta, dar totul are o limită.Cum e posibil să doresc o femeie care mă neliniștește, mă sfidează și mă obligă să văd că în abisul adânc și întunecat al sufletului meu există cineva demn de dragostea ei? O persoană care am jurat că nu voi mai fi niciodată. Inima ei tandră și corpul ei atrăgător merită mult mai mult decât voi fi eu capabil să-i ofer vreodată. Știu că nu pot fi ceea ce are nevoie, așa că de ce nu o pot lăsa să plece?Suntem conduși de ispită și alimentați cu pasiune, dar oare este suficient pentru a fi pregătiți de ciocnirea cu iubirea adevărată?Un altfel de RomeoEste Jack adevăratul meu Romeo?Printre scene sexy, momente zbuciumate și un strop de umor, bărbatul arogant și aventurier ajunge la un pas de a deveni un Romeo iubitor. Oare își va cuceri Julieta sau o va lăsa să-i scape printre degete? Unul dintre bestsellerurile AmazonUna dintre cele mai bine vândute autoare Wall Street Journal, New York Times și USA TodayTotul începe cu minciuni dulci de Ziua Îndrăgostiților.La întâlnirea mea pe nevăzute nu apare tipul studios la care mă așteptam, ci un sportiv superb cu buze incredibil de senzuale și ochi păcătoși de ambră. Seara se încheie la penthouse-ul lui. Dau vina pe ginul tonic.A doua zi aflu că este Jack Hawke – fundaș profesionist într-o echipă faimoasă de fotbal american, având reputația unui ticălos arogant cu un trecut tulbure. Acordul de confidențialitate pe care m-a făcut să-l semnez ar trebui să fie un avertisment că nu este o persoană obișnuită. Dar l-am semnat cu numele fals de Julieta Capulet, așa că, la revedere, fotbalist renumit cu abdomen perfect, și noroc în a mă mai găsi pe viitor.Dar Jack continuă să apară în locuri unde mă aștept cel mai puțin. Și tocmai când sunt sigură că a dispărut complet, el ajunge să câștige rolul de Romeo în piesa de teatru unde eu o joc pe Julieta. Cum ar putea o fată simplă, în mare parte inocentă, ca mine, să reziste unui bărbat atât de fermecător ca el?Este Jack adevăratul meu Romeo... sau acest fotbalist cuceritor îmi va frânge inima
76502 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review