Product Details
Volumul de față este primul din cele șase care urmează să apară sub titlul Parerga și paralipomena, ultima carte publicată de înțeleptul mizantrop din Frankfurt . Schopenhauer a dorit, la maturitate, să întregească cu o suită de adăugiri Lumea ca voință și reprezentare. Răfuiala cu existența a filozofului ce propovăduiește pesimismul continuă așadar aici și se amplifică în eseuri de o varietate tematică spectaculoasă, scrise într-un stil pregnant, inconfundabil: despre teoria culorilor, politică, religie, literatura sanscrită, limbă, stil, educație, femei, zgomot, suicid etc. Aforismele asupra înțelepciunii în viață, publicate inițial în această colecție, s-au transformat curând într-un adevărat manual al burgheziei educate din întreaga Europă. Schopenhauer a devenit astfel filozoful modern cel mai citit de către scriitori și care a avut fără-ndoială cea mai mare influență asupra literaturii europene. În scrierile din acest prim volum este tratată, pe fundalul unei vaste incursiuni în istoria filozofiei, problematica centrală a gândirii moderne: raportul dintre ideal și real, opoziția dintre fenomen și lucru în sine, primordialitatea voinței, esența comună a existenței noastre și a lumii. Omenirea a învățat de la mine câteva lucruri pe care nu le va uita niciodată, iar scrierile mele nu vor pieri. — ARTHUR SCHOPENHAUER Nu știu dacă-mi voi schimba cândva părerea, în orice caz în clipa asta sunt convins că Schopenhauer este cel mai genial dintre oameni. Citindu-l, nu pot cu nici un chip să pricep cum de a putut să rămână până acum necunoscut numele lui. Există cel mult o explicație, anume aceea – pe care el o tot repetă – că în lumea asta nu există, cu puține excepții, decât idioți. — LEV TOLSTOUseful links
Carti HumanitasCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri HumanitasYou`ve viewed 48 of 78900 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)